Alexandra va lua zece, dar nu şi Amber, de exemplu, arată un studiu nou care analizează semnificaţia numelor. Numele sunt corelate cu multe alegeri în viaţă, inclusiv jobul pe care îl au, spune cercetătorul John Waggoner, de la Universitatea Bloomberg, din Pennsylvania.
Echipa lui a întrebat voluntarii cum cred că se vor descurca academic o serie de indivizi, doar în funcţie de numele lor. Astfel, Travis şi Amber au primit cele mai puţine puncte, în timp ce Katherine şi Samuel s-au clasat sus pe listă.
Cercetătorii au menţionat, însă, că trendurile sunt în schimbare, aşa că Alexandra de azi ar putea fi Amber de mâine.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M