Numărul minorelor care devin mame creşte alarmant
Realitatea TV
În fiecare an, numărul tinerelor din România care nu au împlint încă 18 ani şi care devin mame creşte. Numai anul trecut, 28.500 de tinere care aveau între 12 şi 18 ani au dat naştere unui copil, în timp ce în anul 2005 numărul minorelor care au născut a fost de aproape 24.000.
Datele Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare în Sănătate, dar şi ale Oficiul Român pentru Adopţii arată că anul trecut peste 15.000 de minore au ales să facă un avort după ce au rămas însărcinate. Psihologii susţin că pentru a preveni sarcinile nedorite de către tinerele care au sub 18 ani, acestea ar trebui consiliate şi educate chiar în cadrul cursurilor pe care le urmează la şcoală.
În România, sunt celebre cazurile tinerelor din comunitatea romă care au devenit mame la vârsta de 12 ani. Şi în localitatea braşoveană Codlea o fată de 13 ani de la un centru de plasament a devenit în acest an mamă, iar tatăl nou-născutului este un adolescent de 15 ani, internat şi el în acelaşi centru.
În ceea ce priveşte vârsta la care tinerii români au primul contact sexual, aceasta a scăzut constant, în ultimii cinci ani, arată studiile Institutul Naţional de Cercetare în Sănătate. La femei, cea mai scăzută vârstă declarată pentru debutul vieţii sexuale este de 12 ani, iar vârsta medie avută la primul contact sexual în cazul fetelor a scăzut la 18 ani. La bărbaţi, cea mai scăzută vârsta este de 11 ani, în timp ce vârsta medie avută la primul contact sexual este de 16 ani.
Foto Wikipedia
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Automobilul cu soba cu lemne exista si circulă
Jurnal Realitatea Tv Cluj 16.02.2012 ora 20.15
Surprins în timp ce se uita în decolteul...
Clujul in Realitate 16.02.2012
Pasari moarte au fost gasite la Constanta
Pasari moarte la Constanta








Feedback

