Foto: emaramures.ro

Testarea universală pentru depistarea HIV ar putea deveni un control medical de rutină, precum măsurarea colesterolului. Diagnosticarea într-un stadiu incipient al bolii şi tratamentul imediat cu medicamente antiretrovirale va duce, potrivit cercetătorilor, la scăderea ratei de incidenţă HIV/SIDA de la 20 la mie, la doar 1 la mie, în doar zece ani.

În acest moment, testarea şi tratamentul pentru HIV sunt considerate ca fiind neregulate. Trei milioane de bolnavi primesc tratament, în timp ce numărul tuturor celor care ar avea nevoie de îngrijire este estimat la 6,7 milioane.

La nivel mondial există 33,2 milioane de persoane care trăiesc cu HIV/SIDA, din care peste 420 000 de copii au fost infectaţi numai în anul 2007. În România sunt înregistrate peste 11.000 de cazuri, din care peste 8.000 sunt tineri, potrivit Compartimentului pentru Monitorizare şi Evaluare a infecţiei HIV/SIDA în România din Institutul "Matei Balş".

Marţi, 2 decembrie, cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă anti SIDA, în Piaţa Universităţii din Capitală, a fost montat un panou uriaş, pe care a fost scris, cu sute de prezervative, cuvântul SIDA. Fiecare persoană care a trecut pe lângă panou a fost invitată de voluntarii Crucii Roşii să dezlipească un prezervativ. Acţiunea face parte din campania "Adevărul despre SIDA. Transmite-l mai departe!", o campanie mondială împotriva discriminării şi stigmatizării persoanelor afectate de HIV/SIDA, iniţiată de Federaţia Internaţională a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie.