Aproape 50% din cei care sună pentru ajutor la telefonul copilului - 0800 8 200 200 - sunt minori.

Din cele aproximativ 22.000 de apeluri înregistrate în perioada octombrie 2006 - iulie 2007, aproape 800 au avut nevoie de intervenţia imediată a autorităţilor. Cele mai numeroase cazuri reclamate se referă la molestare fizică asupra copilului, violenţă verbală, abuz sexual, trafic de copii, discriminare şi exploatare prin muncă.

Telefonul Copilului a înregistrat din anul 2001 şi până la sfârşitul lunii trecute aproape 1.450.000 de apeluri. Cei mai mulţi copii care ridică receptorul pentru a striga după ajutor sunt băieţi, iar din rândul adulţilor, cel mai des sună femeile. În ceea ce priveşte mediul cel mai frecvent în care au avut loc abuzurile semnalate, pe primul loc se află familia, urmată de şcoală, spaţiul public, centrul de plasament şi casa de tip familial.

Telefonul Copilului este la dispoziţia copiilor şi părinţilor zilnic, între orele 8.00 şi 20.00.