Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Ce se întâmpla cu Academia Caţavencu? "Există un plan clar"

Jurnalistul Claudiu Pădurean, noul proprietar al mărcii "Academia Caţavencu", a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că publicaţia nu se va închide, în prezent fiind purtate discuţii pentru alegerea unei echipe şi semnarea unui contract. În acelaşi timp, echipa revistei anunţă ca va lansa un nou produs săptămâna viitoare.

Noul proprietar al
Noul proprietar al

Claudiu Pădurean a spus că în privinţa publicaţiei Academia Caţavencu "există un plan foarte clar" şi sunt în derulare discuţii, dar nu poate da numele celor implicaţi în aceste discuţii. De asemenea, el nu a făcut niciun comentariu privind speculaţiile din presă potrivit cărora Dan Adamescu, cel care controlează împreună cu familia sa ziarul România Liberă, la care Pădurean este angajat, ar fi implicat în cumpărarea mărcii "Academia Caţavencu".

Echipa redacţională a Academiei Caţavencu va lansa "o nouă revistă", săptămâna viitoare, miercuri, cu acelaşi profil, a declarat pentru MEDIAFAX Florin Iaru, adăugând că mai multe detalii despre acest proiect editorial vor fi anunţate ulterior. Florin Iaru a mai precizat că proiectul va implica întreaga echipă redacţională de la Academia Caţavencu, inclusiv personalul tehnic, adică circa 30 de persoane.

Doru Buşcu scria, de altfel, într-un editorial publicat marţi, că, "în afacerea Adamescu, oamenii de la Caţavencu se opresc aici, dar ei continuă să meargă pe alt drum".

Totodată, Viorel Moţoc şi Octav Mardale, membri ai redacţiei Academia Caţavencu, au declarat, luni, pentru MEDIAFAX că nu au luat încă o decizie privind colaborarea cu noul patronat al Academiei Caţavencu. "Echipa rămâne solidară", a spus Viorel Moţoc, în timp ce colegul său Octav Mardale a subliniat că cei din echipă vor rămâne împreună.

Claudiu Pădurean, jurnalist la România Liberă, şi-a adjudecat marca "Academia Caţavencu", pentru 882.659 de euro cu TVA inclus, la licitaţia publică cu strigare organizată pe 14 iunie de lichidatorul judiciar General Group Expert SRL al societăţii Caţavencu SA. Presa a scris despre Claudiu Pădurean că ar fi susţinut, de fapt, de Dan Adamescu, cel care controlează împreună cu familia sa ziarul România Liberă, la care jurnalistul este angajat. Pădurean a devenit proprietarul mărcii după ce a livrat luni suma licitată, iar marţi a fost încheiat procesul verbal de preluare.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro