Noul proiect de vot uninominal a fost adoptat de Camera Deputaţilor
Realitatea TV
2008-05-06 16:22:51
Reacţiile politicienilor după votul din Camera Deputaţilor
închide
deschide
Potrivit proiectului, votul va avea loc într-un singur tur de scrutin, în colegii uninominale al căror număr va fi egal cu numărul senatorilor şi deputaţilor.
Astfel, fiecare partid va propune câte un singur candidat într-un colegiu, iar cel care va obţine 50% plus 1 din voturi câştigă automat mandatul. Dacă nimeni nu obţine acest scor, voturile vor fi repartizate proporţional la nivel naţional, partidelor.
O noutate ar fi pragul electoral alternativ. Mai exact, dacă un partid nu obţine necesarul de 5% pentru a intra în Parlament, va fi totuşi reprezentat dacă va câştiga majoritatea în şase colegii de deputaţi şi cinci de senatori. Potrivit proiectului numărul de parlamentari va rămâne neschimbat.
Deputaţii au acceptat la votul pe articolele legii privind votul uninominal, ca delimitarea colegiilor să se facă de către o comisie parlamentară şi să fie adoptată prin Hotărâre de Guvern, la 90 de zile de la intrarea în vigoare a legii.
De asemenea, deputaţii au adoptat amendamentul PSD depus la proiectul de lege privind votul uninominal prin care şi preşedinţii de consilii judeţene vor fi aleşi prin acest tip de scrutin.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 







Anchetă după moartea lui Dinu Damaschin
UDMR: Din aprilie, cresc salariile
Sorin Oprescu grăbeşte deszăpezirea pentru a...
Elena Udrea apare într-un clip care...
Gropi adânci pe drumurile din România
Țurțuri uriași pe clădiri din Brăila








Feedback

