Noul ministru spaniol al Apărării, Charme Chacon, care este însărcinată în şapte luni luni, a efectuat sâmbătă o scurtă vizită în Afganistan, pentru a întâlni militarii spanioli staţionaţi în vestul ţării, a anunţat un oficial militar, citat de AFP.

Chacon, în vârstă de 37 de ani, a fost informată de ofiţerii spanioli cu privire la situaţia de pe teren şi a vizitat spitalul gestionat de contingentul spaniol, a declarat oficialul, care nu a dorit să fie identificat.

Potrivit postului de radio naţional spaniol RNE, Chacon este însoţită de un ginecolog şi o echipă medicală.

În jur de 750 de militari spanioli sunt desfăşuraţi în vestul Afganistanului, în special la Herat, în cadrul Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate (ISAF) a NATO.

Vizita neanunţată a lui Chacon intervine la şase zile după ce a fost numită în noul guvern socialist al lui Jose Luis Rodriguez Zapatero. Ea este unul dintre simbolurile acestui guvern care, pentru prima oară în Spania, numără mai multe femei decât bărbaţi.