Potrivit jurnaliştilor de la revista Kamikaze, care citează date de la Registrul Comerţului, noul ministru al Sănătăţii, Ritli Ladislau, apare în două SRL-uri: Microstim şi Eurovital MED. În primul, deţine un sfert din părţile sociale, iar în cel de-al doilea 20% din părţile sociale.
Microstim a fost înfiinţată în octombrie 2009, iar Eurovital MED în iunie 2010, dacă datele de la Registrul Comerţului sunt corecte.
Ultima declaraţie de avere completată de Ladislau datează din octombrie 2010, în calitatea pe care o deţinea până la data numirii (director medical al Spitalului Clinic Municipal "Dr. Gavril Curteanu" din Oradea).
Aşadar, udemeristul nu avea cum să nu ştie că deţine părţi sociale în acele SRL-uri, notează Kamikaze.
Microstim prestează activităţi de asistenţă medicală specializată, Eurovital MED este reprezentant unic pe România al suplimentului alimentar Culevit, supliment cu scop medical pentru bolnavi cu tumori maligne.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M