Noul iPhone se lansează în India, ţară care nu dispune de o reţea 3G
Telefonul mobil iPhone 3G produs de Apple va fi lansat astăzi în India, una dintre cele mai dinamice pieţe din lume, dar care nu dispune încă de o reţea de telefonie 3G.
"Credem că
febra mondială creată de această versiune a iPhone va cuprinde şi
India", a spus Sanjay Kapoor, preşedintele departamentului de telefonie
mobilă al companiei Bharti Airtel, citat de AFP.
Aceasta împreună cu Essar Vodafone vor vinde iPhone 3G cu un preţ de
31.000 de rupii (712 dolari), pentru versiunea cu o capacitate de
memorie de 8 giga. Versiunea de 16 giga va costa 36.100 de rupii.
În Franţa, noul telefon 3G al Apple costă 149 de euro în timp ce în
Statele Unite acesta costă 199 dolari (135 euro).
În ciuda preţului ridicat al telefoanelor iPhone care se vor vinde în
India, unde 800 de milioane de oameni trăiesc cu mai puţin de doi
dolari pe zi, Airtel este convinsă că va atrage clienţi, în special în
rândul tinerilor.
Guvernul indian a anunţat că va organiza licitaţii pentru acordarea de
licenţe 3G în India, proiectul ridicându-se la 10 miliarde de dolari.
Piaţa indiană a telefoniei mobile înregistrează cel mai rapid avans din
lume, cu o medie de nouă milioane de abonaţi noi, în fiecare lună.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3477 RON 





Diaspora strange ajutoare pentru sinistrati
Atac dur al ministrului de Interne la adresa...
Mircea Toader spune că oamenii morţi în ger...
Jurnal Realitatea Tv Cluj 13.02.2012 ora 18.10
Trafic ingreunat pe DN1 din cauza zapezii
Un bătrân invalid a fost scos din casă după...








Feedback

