Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Nouă persoane au murit şi alte 30 au fost rănite într-un accident feroviar din India

Cel puţin nouă persoane au murit şi alte 30 au fost rănite luni dimineaţă, în urma unei coliziuni între un tren de marfă şi un tren de pasageri, produsă în centrul Indiei.

Un tren de marfă a lovit un tren de pasageri în India
Un tren de marfă a lovit un tren de pasageri în India / FOTO: indianrailways.informe.com

Accidentul s-a produs în statul Madhya Pradesh, la circa 350 de capitala acestuia, Bhopal, unde un tren de marfă a lovit un tren de pasageri staţionat în gară.

"Trenul de marfă a lovit Gwalior Intercity Express, în jurul orei locale 4.00 (2.30, ora României), în condiţii de vizibilitate redusă şi ploaie torenţială", a declarat un purtător de cuvânt al căilor ferate indiene.

Poliţia a precizat că ploaia torenţială împiedică şi activitatea echipelor de intervenţie. "Nouă trupuri neînsufleţite au fost extrase din două compartimente grav avariate, iar 30 de răniţi au fost transportaţi către spitale din apropiere", a precizat comisarul Rajendra Prasad.

Reţeaua feroviară indiană, administrată de stat, asigură transportul zilnic pentru 18,5 milioane de persoane şi rămâne principal mijloc de transport pentru distanţe mari. În fiecare an, în India se înregistrează circa 300 de accidente feroviare, soldate deseori cu sute de victime.

În luna mai, aproape 150 de persoane au murit în urma deraierii unui tren care circula între Calcutta şi Bombay şi a lovit un tren de marfă. În iulie, peste 60 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte mai mult de 100 au fost rănite în urma unei coliziuni feroviare produse în estul Indiei.

Cel mai grav accident a avut loc în 1981, în statul Bihar, din estul Indiei, unde un tren a deraiat şi a căzut într-un râu, provocând moartea a 800 de persoane.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro