Nouă persoane au fost ucise sâmbătă, între care patru militari şi un jurnalist, în timpul confruntărilor violente dintre forţele de ordine şi manifestanţii antiguvernamentali de la Bangkok, a declarat viceguvernatorul capitalei thailandeze.
"Nouă persoane au fost ucise. Este vorba despre patru soldaţi, patru civili şi un jurnalist", a declarat Malinee Sukvechavorakit. O televiziune thailandeză anunţase deja moartea unui cameraman japonez, în condiţii neprecizate.
Potrivit echipelor de salvare, cel puţin 500 de persoane au fost rănite în aceste confruntări.
Militarii şi manifestanţii, care cer demisia imediată a premierului Abhisit Vejjajiva, s-au confruntat violent timp de mai multe ore în jurul bulevardului Ratchadamnoen, din centrul vechi al capitalei, aceasta fiind prima operaţiune în forţă de la instaurarea, miercuri, a stării de urgenţă.
Ciocnirile, care au început în cursul după-amiezii, s-au intensificat progresiv, forţele de ordine folosind grenade lacrimogene şi tunuri de apă. Numeroase focuri de armă au fost auzite apoi de jurnaliştii AFP.
În faţa riscului de creştere a bilanţului acestor violenţe şi constatând că nu reuşeşte să preia controlul, armata a decis să se retragă în jurul orei locale 21.00 (17.00 ora României).
"Soldaţii va trebui să se retragă, nu există niciun loc pentru a se proteja. Nu se poate face nimic", a recunoscut generalul Anupong Paojinda, comandantul armatei.
"Nu se poate face nimic pentru că nu putem trage asupra poporului", a confirmat ulterior ministrul Apărării, generalul Prawit Wongsuwon.
Un apel la "armistiţiu" a fost lansat imediat după aceste declaraţii.
"Manifestanţii trebuie să înceteze să mai vizeze forţele de ordine", a declarat colonelul Sunsern Kaewkumnerd, purtătorul de cuvânt al armatei. "Este vorba despre a împiedica o creştere a bilanţului victimelor şi o agravare a violenţelor, care să nu mai poată fi controlate".
O altă operaţiune a fost planificată iniţial în cartierul comercial şi turistic Ratchaprasong, pe care "cămăşile roşi" l-au ocupat de opt zile, provocând importante pierderi financiare pentru hotelurile şi centrele comerciale învecinate.
Aceasta a fost pur şi simplu anulată într-o zonă foarte expusă, unde "roşii" erau în număr de 60.000 la căderea nopţii, potrivit estimărilor poliţiei.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M