O replică a reality-show-ului american "Survivor" poate fi urmărită la televizor în Irak sub denumirea "Playing House". Într-o ţară aflată în pragul războiului civil, ideea de a pune la un loc sunniţi, kurzi şi şiiţi ar putea fi văzută ca o întrecere pentru supravieţuire.

Episoadele difuzate la ore de maximă audienţă pe toată perioada Ramadanului, ultimul fiind difuzat în această săptămână, sunt un hibrid între "Survivor" şi Big Brother", mesajul acestora fiind: "împreună reuşim, dezbinaţi nu".

Scopul celor 12 participanţi este de a ajunge la un compromis, de a reuşi să supravieţuiască sub acelaşi acoperiş. "Când ne-au ales, nu au luat în considerare etnia, identitatea sau religia noastră. Însă noi provenim din medii diferite, suntem de etnii diferite. Şi totuşi, am descoperit că putem trăi împreună" povesteşte Abdullah Moulla, un şiit musulman, în vârstă de 26 de ani, student la arte, care a fost eliminat aproape de final.

Televiziunea Al-Sharqiya, care a difuzat programul, este condusă de Saad Bazzaz, cel care a fost şeful televiziunii şi radioului cât timp Saddam Hussein a fost la putere şi cel care a condus campaniile de manipulare ale mass-media din acea perioadă. Postul a început o campanie numită "Youth Contest", un show care oferă câştigătorilor bani pentru a-şi începe propria afacere.

În niciunul dintre cele două show-uri acţiunea nu se petrece la Bagdad, un oraş în care o plimbare printr-un cartier nepotrivit îţi poate aduce moartea, ci în zona de nord a ţării controlată de kurzi.

Pe platourle de filmare trebuie respectate două reguli foarte importante: nu se vorbeşte niciodată politică şi nu se înfiripă poveşti de dragoste.