Compania Dacia a prezentat ieri, la Salonul Auto de la Geneva, în premieră mondială, un show-car numit Logan Steppe Concept, realizat de către Departamentul de Design Renault.

Acesta prefigurează noua versiune de caroserie Logan Break.

Noul model Dacia Logan Break va fi lansat oficial în luna septembrie, în cadrul Salonului Auto de la Paris, şi va fi disponibil pe piaţa românească începând din luna octombrie.

La prezentarea oficială a lui Logan Steppe Concept au participat premierul Călin Popescu Tăriceanu, ministrul finanţelor publice, Sebastian Vlădescu, preşedintele Consiliului de Administraţie al companiei Dacia, Luc-Alexandre Menard, şi directorul general al companiei, Francois Fourmont.

Şeful Executivului a afirmat că va profita de prezenţa la Geneva pentru a continua o serie de contacte cu marile firme din industria automobilului, pentru a încerca să atragă şi alte investiţii în acest domeniu, investiţii de care România are foarte multă nevoie.