Tras la răspundere pentru felul în care arată Capitala după prima ninsoare din acest an, primarul Capitalei, Adriean Videanu, a explicat că instituţia pe care o conduce nu este responsabilă cu deszăpezirea. Toată munca trebuie făcută de primăriile de sector, a spus primarul general.
Cu toate acestea, Videanu i-a convocat de urgenţă, în noaptea de joi spre vineri, pe toţi primarii de sector la o şedinţă a Comandamentului de Iarnă. Mai mult, a dat şi calificative pentru activitatea acestora.
Jurnaliştii de la Cotidianul au, însă, o explicaţie. Se apropie campania electorală pentru fotoliul de primar al Capitalei. Vlad Macovei, jurnalist la Cotidianul, spune: "Când domnul Videanu spune că meritele aparţin sau că bila albă supremă e în sectorul 3, condus de domnul Negoiţă care cel mai probabil va candida la Primăria Capitalei pentru PD, şi bila neagră e în sectorul domnului Vanghelie, care cel mai probabil va fi candidatul PSD la Primărie pentru 2008...s-a suprapus o luptă politică".
Unii primari spun, însă, că acest comandament nu ar trebui să existe. Andrei Chiliman, primar al sectorului 1, a declarat: "Eu am responsabilitatea integrală a deszăpezirii, nu o are primăria Capitalei. Comandamentul trebuia să se intituleze Comitet de Coordonare. Eu am comandamentul meu, care decide ce trebuie făcut."
După ce a convocat Comandamentul, primarul Capitalei a început să dea şi note primarilor de sector pentru felul în care şi-au făcut treaba.
Videanu a spus: "Sunt sectoare în care s-a lucrat foarte bine. Vă spuneam, în sectorul 3, chiar am primit de la primarul Nehoiţă informarea că s-a terminat deszăpezirea inclusiv pe străzile secundare. În sectorul 2, de asemenea, s-a lucrat foarte bine. Şi-n sectorul 1. Probleme sunt în scetorul 5, mari. Sunt probleme destul de mărişoare în sectorul 4 şi pe cale de rezolvare în sectorul 6."
Poliţia Română a amendat, însă, toate firmele care ar fi trebuit să deszăpezească străzile Capitalei, inclusiv pe cele din sectorul 3, considerând că nu şi-au făcut treaba. Şi telespectaorii noştri îl contrazic pe Videanu. Oana Dumitrescu, de exemplu, ne-a scris, la adresa martorocular@realitatea.net, că "pe străduţele care fac legătura dintre Bulevardul Burebista şi Calea Dudeşti, nămeţii ajung la limita superioară a gardurilor, maşinile sunt încă îngropate în zapadă, iar oamenii înoată cu greu spre Calea Dudeşti."
Notele lui Videanu pentru primarii de sector au culoare politică
PUBLICAT
Duminică, 6 Ianuarie 2008 14:13
ACTUALIZAT
Duminică, 6 Ianuarie 2008 14:13
SURSA
Realitatea TV







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M