Nota de plată în confruntarea juridică dintre bugetari şi guvern ajunge la 1 miliard de euro

Procesele au fost deschise de salariaţi ai Statului: de cei din Justiţie, din Educaţie, din Ministerul de interne, de funcţionarii publici, cursdeguvernare.ro.

O parte din bani au fost plătiţi, o alta a fost reeşalonată pe trei ani, o alta se anunţă a veni din procesele aflate pe rol, sau din cele care ar putea fi declanşate pentru nepunerea în executare a sentinţelor de până acum. Suma se apropie de un miliard de euro, din care peste 500 de milioane câştigaţi numai de salariaţii din Justiţie.

Fitilul a fost aprins în anul 2000, când o ordonanță de urgenţă a guvernului Năstase anula sporurile stabilite pentru magistraţi de o lege din 1996 (sporul de stres şi suprasolicitare nervoasă, şi de confidenţialitate).

Nemulţumiţii au deschis procese, atacând modul prin care o ordonanţă  abroga prevederile unei legi. Primele hotarări favorabile în instanţe îi încurajează pe toţi să deschidă procese, în care Ministerul Finanţelor este chemat în garanţie. În 2004, darea în judecată a ministerului Justiţiei devine un fenomen.

În 2005, magistraţii cer (având în mână avizul Consiliului National de Combatere a Discriminării) sporul anticorupție pe care-l aveau procurorii de la DNA. Îl vor obţine. La fel vor proceda şi poliţiştii.

În 2006 guvernul înlătură sporul de vechime la magistraţi. Cum sporul era trecut chiar în Codul Muncii, salariaţii din Justiţie se adresează toţi instanțelor. Se cer atât banii pentru sporurile din urmă, cât şi consfinţirea acestora pe viitor. Instanţele le dau câştig de cauză, până când acestea vor fi  stabilite printr-o lege a salarizării. E perioada în care aparatul administrativ – local sau central, creşte cu câteva zeci de mii de persoane – de la guvern până la administraţiile locale.

În perioada 2005-2008 se alătură angajaţilor din justiţie şi funcţionarii publici. Pe baza principiului nediscriminării salariale, se obţin (în instanţă, sau chiar de la ordonatorii de credite ai guvernului) sporuri si bonificaţii din cele mai diverse: cei de la Statistică primesc spor de confidenţialitate, cei din Ministerul de externe spor de cunoaşterea de limbi străine, cei care lucrează în preajma unui calculator primesc spor de calculator. Cei din Ministerul de Finanţe au celebrele stimulente. La toate acestea, se adaugă tichete de masa, indemnizaţii de lucru la ţară, bonificaţii pentru transport etc. Fiecare categorie de bugetari câştigă, pe lângă sporurile specifice, şi altele, care se extind de la o categorie la alta, pe baza principiului nediscriminării. Cei din Ministerul de interne reclama şi ei banii de hrana, îmbrăcăminte şi sporul de confidenţialitate.

Se ajunge la situaţii bizare, cum e cazul poliţiştilor sub acoperire care şi-au afişat numele de reclamanţi la avizierul Tribunalului. Tăierile sau diminuările sunt contestate în instanţă şi, de obicei, salariaţii au câştig de cauză: în judecare se amestecă legile (multe) distincte de salarizare, cu Codul Muncii. În Justiţie se ajunge la o situaţie stranie: magistraţii îşi stabilesc, în procese judecate de ei înşişi, veniturile salariale şi sporurile, după principiul dreptului câştigat, sau atacând procedurile prin care guvernul a emis actele normative.  E perioada în care se ajunge să fie mai convenabil să lucrezi la stat decât în mediul privat.

În anul 2007 încep plăţile masive pentru punerea în executare a sentinţelor date în favoarea angajaţilor. În 2008, guvernul încheie primul protocol de eşalonare a plăţilor către magistraţi: Ministerul Finanţelor nu mai avea bani, în faţă se căsca criza.

La finele lui 2008, în pragul campaniei electorale, profesorii primesc o creştere de 50% a salariului  şi sporuri de transport, lucru în mediul rural, bonuri de masă. Un an mai târziu intră şi ei în avalanşa proceselor: guvernul nu avea cum să le plătescă, politicienii din toate partidele se acuzau reciproc de populism. Tot pe baza legislaţiei din anul electoral 2008 îşi câştigă şi unii funcţionari publici sporurile de treaptă şi de grad (în cazul lor nu s-a extins decizia, astfel încât cei care au dat în judecată guvernul aveau veniturile cu 25% mai mari decât colegii lor de pe acelaşi palier care nu se adresaseră instanţei.

În 2009 guvernul îşi asumă răspunderea pe prima lege de salarizare unitară din România postrevoluţionară. Coerenţa avea să dureze puţin: atât nemulţumirile categoriilor de bugetari care s-au considerat dezavantajaţi de lege, cât şi Legea 118 din 2010, prin care bugetarilor li se tăia 25% din salariu pe şase luni aveau să declanşeze alte mii de procese. Există deja câteva instanţe care le-au dat câştig de cauză salariaţilor. Cum Legea 118 are avizul Curţii Constituționale doar până la 31 decembrie, guvernul e nevoit să refacă legea salarizării unitare, şi să şi-o mai asume odată, modificată aşa încât să atenueze diferenţele dintre categoriile de salariaţi şi nemulţumirile care decurg din ele, şi să introducă în salariu o serie de sporuri.

Coaliţia a decis, în această după-amiază, în şedinţa de urgenţă de la Palatul Victoria ca Executivul să-şi asume, în zece zile, un proiect de lege privind salarizarea profesorilor. Astfel, Guvernul vrea să aducă salariile profesorilor la acelaşi nivel, să impună anumite plafoane, astfel încât să nu acorde acele majorări salariale câştigate de cadrele didactice în instanţă.