Statul scandinav va construi primul prototip din lume al unei centrale electrice care va funcţiona pe bază de apă de mare, având ca scop impunerea unei noi forme de energie regenerabilă, a anunţat azi grupul energetic norvegian Statkraft, ce se află la originea proiectului.

O centrală "osmotică" utilizează diferenţa de presiune dintre apa sărată şi apa dulce: dacă două mase de apă, una sărată şi cealaltă dulce, sunt separate de o membrană semipermeabilă, cea de-a doua se va deplasa spre prima, generând o supra-presiune care va putea fi transformată în energie cu ajutorul unei turbine.

"Energia de tip osmotic reprezintă o tehnologie cu potenţial ridicat", a declarat într-un comunicat directorul general al Statkraft, Baard Mikkelsen.

"Metoda se pliază cerinţelor energetice contemporane, nu provoacă emisii de gaze cu efect de seră şi ar putea deveni competitivă în numai câţiva ani", a mai adăugat acesta.

Potrivit Statkraft, această tehnologie ar putea mări producţia la scală mondială cu aproximativ 1600 terawaţi pe oră (TW), "adică de 13 ori producţia hidroelectrică anuală a Norvegiei", care momentan îşi acoperă aproape întreg consumul de energie prin intermediul energiei de origine hidraulică.

În Europa, potenţialul este estimat la aproximativ 200 TW pe ora, a precizat compania.

Prototipul ce aparţine de Statkraft va fi construit la Hurum, în sud-estul Norvegiei, şi va putea să producă între doi şi patru kilowaţi pe oră. Construcţia centralei se va finaliza în cursul anului următor.

Sursa: NewsIn