Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Norvegia este campioană mondială la handbal feminin

Echipa naţională de handbal feminin a Norvegiei a câştigat titlul mondial, după ce a învins astăzi, la Sao Paolo, reprezentativa Franţei, scor 32-24 (19-13), în finala competiţiei. Norvegia a devenit astfel a doua echipă, după Danemarca, care deţine în acelaşi timp toate cele trei titluri majore: cel european, mondial şi olimpic.

Norvegia este noua campioană mondială
Norvegia este noua campioană mondială

Norvegia a cucerit al doilea titlu mondial, după cel din 1999, în timp ce Franţa a fost nevoită să se mulţumească cu jucarea celei de-a patra finale mondiale. Tot astăzi, Spania a câştigat medalia de bronz, învingând Danemarca, cu 24-18 (9-9). S-au mai disputat şi meciurile de clasament final pentru locurile 5-6, respectiv 7-8. Brazilia a învins categoric campioana mondială Rusia, scor 36-20 (18-11), încheind CM pe locul cinci, în timp ce Croaţia a trecut de Angola, scor 32-29 (14-12) şi s-a clasat pe locul şapte.

La ediţia din 2011 a Campionatului Mondial, naţionala României a fost eliminată în optimi, de Croaţia, scor 27-28. Rezultatele echipei României la CM din Brazilia au fost următoarele: 30-28 cu Tunisia, 33-27 cu Cuba, 28-28 cu Japonia, 28-33 cu Brazilia, 20-39 cu Franţa şi 27-28 cu Croaţia.

Clasamentul final al CM din Brazilia: 1. Norvegia, 2. Franţa, 3. Spania, 4. Danemarca, 5. Brazilia, 6. Rusia, 7. Croaţia, 8. Angola, 9. Suedia, 10. Muntenegru, 11. Coreea de Sud, 12. Islanda, 13. România, 14. Japonia, 15. Olanda, 16. Coasta de Fildeş, 17. Germania, 18. Tunisia, 19. Kazahstan, 20. Uruguay, 21. China, 22. Cuba, 23. Argentina, 24. Australia.

 

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro