Traficul de călători a crescut între 9 şi 11 aprilie, când traficul aerian a fost paralizat, cu 1.500 de persoane pe relaţiile Budapesta, Viena, Istanbul şi Sofia, iar încasările s-au majorat cu aproximativ 75.000 euro în cele trei zile, a precizat pentru NewsIn compania CFR Călători.
"În cele trei zile (9,10, 11 aprilie) în care traficul aerian a fost perturbat din cauza norului de cenuşă provenită din erupţia unui vulcan din Islanda, cele mai multe solicitări au fost înregistrate la trenurile internaţionale, în special către Budapesta şi Viena, dar şi spre Istanbul şi Sofia", spun reprezentaţii companiei.
"Traficul de călători a înregistrat circa 500 călători în plus în vagoanele suplimentare, în medie pe zi. Faţă de un weekend normal, încasările din staţia Bucureşti Nord au înregistrat o creştere de aproximativ 310.000 lei, în doar trei zile", precizează CFR Călători.
Potrivit transportatorului feroviar, pe rutele interne nu a fost necesară suplimentarea garniturilor de tren cu vagoane, întrucât călătorii au solicitat îndeosebi locuri la vagoanele de dormit şi cuşete, la care gradul de ocupare a fost de 100%.
În traficul internaţional, trenul Dacia, care circulă pe relaţia Bucureşti Nord - Viena, a avut capacitatea de transport majorată cu 200% dumincă 11 aprilie şi cu 150% sâmbătă 10 aprilie, în special la vagoanele de dormit şi cuşete.
Trenul Ister, care circulă pe relaţia Bucureşti Nord - Budapesta, a avut capacitatea de transport majorată duminică cu două vagoane de dormit şi patru vagoane clasă. Reprezentanţii operatorului de stat au precizat că nu a fost necesară introducerea unor trenuri suplimentare.
CFR Călători asigură zilnic legături directe între Bucureşti Nord şi Viena (trenul Dacia), Bucureşti Nord şi Budapesta (Ister), Bucureşti Nord cu Istanbul, cu Sofia (România şi Bulgaria Expres), cu Salonic (România) şi legături directe cu Budapesta din oraşele: Timişoara Nord (trenurile Criş şi Traianus), Simeria (Zarand), Târgu Mureş (Mureş), Sibiu (Transilvania), Braşov (Pannonia, Corona, Harghita), Cluj Napoca (trenurile Ady Endre şi Biharia).







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M