După ce a devenit campion olimpic la patinaj artistic la Torino, rusul Evgheni Pluşenko a scăpat nevătămat dintr-un accident rutier.

Vineri dimineaţă, Pluşenko şi antrenorul său Aleksei Mişkin se îndreptau spre aeroportul Malpensa din Milano, unde urmau să se îmbarce într-un avion cu destinaţia Sankt Petersburg.

Din cauza ceţei, autoturismul în care se afla rusul a acroşat o altă maşină.

Patinatorul este aşteptat din nou la Torino, pentru gala laureaţilor, care va avea loc pe 24 februarie.