Specialiştii prognozează că nord-estul României va fi anul viitor cea mai săracă regiune a Uniunii Europene. Şapte din cele opt regiuni ale României se vor plasa printre ultimele 15 zone din Uniunea Europeană din punct de vedere al nivelului produsului intern brut pe cap de locuitor, se arată într-un raport întocmit de Biroul de Statistică al Uniunii Europene.
Bucureştiul rămâne cea mai dezvoltată regiune din România, cu un nivel al produsului intern brut pe cap de locuitor aproape dublu faţă de celelalte zone ale ţării. Acesta se situează, însă, la doar 55% din valoarea înregistrată în Uniunea Europeană.
În vestul şi centrul ţării, produsul intern brut pe cap de locuitor este de doar 32% din media înregistrată în ţările europene.
Cei mai săraci sunt românii din nord-est. Produsul intern brut pe cap de locuitor în această zonă este de aproximativ 20% din valoarea înregistrată în restul Europei.
În ce priveşte şomajul, România se plasează sub media celor 25 de state ale Uniunii Europene, care a fost anul trecut de 9%. În schimb, cei mai mulţi şomeri sunt din rândul tinerilor. Astfel, 20,2% din populaţia între 15 şi 24 de ani nu are un loc de muncă, faţă de 18,7% în Uniunea Europeană.
Ţi-a plăcut articolul? Nord-estul României, cea mai săracă zonă a UE
Joi, 23 Noiembrie 2006 16:03
| Vot: |
0
|
Pe aceeasi tema
- România din ghetouri
Duminica, 19 Noiembrie 2006 08:21 - Negreşti, unul dintre cele mai sărace oraşe din Europa
Vineri, 24 Noiembrie 2006 09:38 - Statisticile spun că nivelul sărăciei a scăzut la jumătate
Vineri, 24 Noiembrie 2006 17:35 - Unii români văd din bordei România europeană
Miercuri, 03 Ianuarie 2007 06:11
Comentariile cititorilor
4. androliviu
Vineri, 15 Decembrie 2006 11:19
| Raspunde la comentariu
3. ED
Vineri, 24 Noiembrie 2006 10:55
2. Paul Zahariuc
Vineri, 24 Noiembrie 2006 07:41


1. ROmanul
Vineri, 24 Noiembrie 2006 03:06
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Sute de şoferi şi-au pus cauciucuri de iarnă în acest weekend
Astazi, ora 20:52Pentru că maşinile nu au avut cauciucuri de iarnă, s-au produs zeci de tamponări în lanţ. Abia după ce au pătimit în trafic, şoferii au dat navală în service-urile auto. La Braşov, de exemplu, conducătorii auto au stat...
Poliţist agresat de un şofer a cărui maşină nu era înmatriculată în România - VEZI VIDEO
Astazi, ora 19:45Agresarea şi umilirea poliţiştilor a devenit o modă printre tinerii din Constanţa. Un tânăr a îmbrâncit un om al legii şi a încercat să fugă, după ce a fost descoperit cu actele maşinii în neregulă.
Protest de stradă în comuna Daia împotriva unei gropi de gunoi
Astazi, ora 17:59Peste o sută de oameni din comuna Daia, judeţul Giurgiu, au ieşit din nou în stradă ca să convingă autorităţile să renunţe la planul de amenajare a unei gropi de gunoi.
Cele mai CITITE din Social
- Un şofer constănţean ia peste picior un poliţist în loc să-i prezinte actele - VEZI VIDEO (4350)
- Capitala riscă să rămână fără căldură şi apă caldă începând de luni (2832)
- Salvamontiştii au încetat căutarea celor doi turişti rătăciţi în Valea Caraiman (2241)
- Ţăranii îşi pot asoma singuri porcii pe care îi taie de Crăciun (1142)
- În satul Ceauş din Mureş copiii poartă numele personajelor de film (968)
Cele mai VOTATE din Social
- Pentru că e criză financiară, romii din Sibiu îşi ţin economiile în aur (2,92/5)
- Capitala riscă să rămână fără căldură şi apă caldă începând de luni (2/5)
- Un şofer constănţean ia peste picior un poliţist în loc să-i prezinte actele - VEZI VIDEO (1,08/5)
- Salvamontiştii au încetat căutarea celor doi turişti rătăciţi în Valea Caraiman (0,96/5)
Cele mai COMENTATE din Social
- Un şofer constănţean ia peste picior un poliţist în loc să-i prezinte actele - VEZI VIDEO (176)
- Capitala riscă să rămână fără căldură şi apă caldă începând de luni (50)
- Poliţiştii au protestat sâmbătă în Piaţa Constituţiei (21)
- CFR nu are bani pentru primele de sărbători ale angajaţilor (12)
- Salvamontiştii au încetat căutarea celor doi turişti rătăciţi în Valea Caraiman (9)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Georgia acuză trupele ruse că au tras asupra maşinii lui M. Saakaşvili
- Criza economică a adus peste 50.000 de disponibilizări în mediul privat, în lunile octombrie şi noiembrie
- Predoiu: Membrii CSM, nişte sindicalişti ce îşi apără colegii care greşesc, în loc să ia măsuri
- Salvamontiştii au încetat căutarea celor doi turişti rătăciţi în Valea Caraiman
- Pleo, robotul super-inteligent s-a lansat oficial în România - VIDEO EXCLUSIV
- Ana Maria Prodan şi Laurenţiu Reghecampf l-au botezat pe fiul lor - GALERIE FOTO
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Microsoft va lansa o aplicaţie online care le va permite părinţilor să le citească poveşti copiilor când sunt departe de casă
Astazi, ora 22:09Microsoft în parteneriat cu Chorion - companie britanică de divertisment în familie - va lansa o nouă aplicaţie online interactivă, dedicată poveştilor pentru cei mici, prin intermediul Windows Live Messanger, informează presa...
- Petre Grigoraş: "Penescu a fost cel mai bun jucător al Argeşului"
- Monitorul Oficial a anunţat că va retipări buletinele de vot greşite
- Sute de şoferi şi-au pus cauciucuri de iarnă în acest weekend
- Sabău: "Am câştigat trei puncte mari contra lui CS Otopeni"
- Barack Obama îşi consolidează echipa de la Casa Albă
- Poliţist agresat de un şofer a cărui maşină nu era înmatriculată în România - VEZI VIDEO
Trimite-ne mesaje
![]() |
MARTOR ELECTORAL |
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
Alege MAGNATUL |
Bucureşti 7 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 24.11 | 25.11 |
| Timişoara | 7 °C | 11 °C |
| Arad | 6 °C | 9 °C |
| Bacău | 4 °C | 5 °C |
| Braşov | 0 °C | 15 °C |
| Cluj Napoca | 3 °C | 9 °C |
| Constanţa | 8 °C | 7 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,2591 USD
| 1 EUR | 3,7938 RON |
| 1 USD | 3,013 RON |
| 1 GBP | 4,5132 RON |
| 1 CHF | 2,4678 RON |
| 100 HUF | 1,4248 RON |
| 100 JPY | 3,1684 RON |
| 1 BGN | 1,9397 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia








