Trotuarul din faţa sediului Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor a devenit o nouă casă pentru românii care vor să îşi recupereze banii pe proprietăţile confiscate de comunişti. De luni, 1 octombrie, Fondul Proprietatea a început înregistrarea dosarelor pentru despăgubiri, iar oamenii preferă să stea noaptea în faţa sediului ANRP, decât să piardă rândul la înscrieri. Chiar şi aşa, nu sunt prea optimişti că îşi vor primi banii.

Fondul Proprietatea reprezintă soluţia propusă de autorităţi pentru despăgubirea proprietarilor cărora regimul comunist le-a confiscat averile. Potrivit legislaţiei, cei care au optat pentru bani vor primi sumele aferete în termen de 2 ani de la înregistrea documentelor.

Despăgubirile se vor acorda în ordinea depunerii dosarelor la Autoritate, iar primii bani vor putea fi ridicaţi începând cu luna noiembrie a acestui an. Autorităţile estimează că vor primi solicitări de despăgubire de la aproximativ 100.000 de persoane.