Autorităţile anunţă o creştere a facturii la întreţinere, pentru luna aceasta, cu 10 %.
Conform datelor Federaţiei Asociaţiei de Proprietari din România, bucureştenii vor plăti pentru un apartament cu două camere aproape 270 de lei noi.
Cei care stau în garsoniere, fără contorizare individuală şi fără centrală termică, vor achita aproape 200 lei noi faţă de 170 - în decembrie 2005.
Pentru un apartament cu 2 camere în care locuieşte o singură persoană, costul întreţinerii va fi de aproape 270 de lei noi. Cei care locuiesc însă într-un apartament cu 3 camere vor plăti aproape 500 de lei noi, cu aproape 100 de lei mai mult decât în decembrie. Pentru un apartament cu 4 camere, întreţinerea va ajunge la 600 lei noi.
Faţă de perioada similară a anului trecut, costurile prentru întreţinere la bloc în iarna 2005-2006, în condiţii normale de confort, vor creşte cu cel puţin 30%. Majorările ar putea ajunge chiar la 50 %, în funcţie de situaţiile concrete, spun autorităţile.
Creşterea este determinată în principal de majorarea tarifului la energie termică cu 20% în 2005 şi cu 25% în 2006, la gazele naturale cu 60%, la energia electrică cu 40%, iar la gunoiul menajer cu 100 %.
Ţi-a plăcut articolul? NOI SCUMPIRI LA ÎNTREŢINERE
Sambata, 04 Februarie 2006 12:03
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Comentariile cititorilor


Alte ştiri din aceeaşi secţiune
În satul Ceauş din Mureş copiii poartă numele personajelor de film
Astazi, ora 06:54Viaţă de telenovelă într-un sat din Mureş. Regina, Rosalinda, Argentina şi Esmeralda s-au împrietenit cu Medalion, Rubin şi Jose Armando. Niciunul nu face parte din distribuţia vreunui serial de televiziune, dar cresc cu toţii...
Locuitorii din Brâncoveneşti au găsit un nou mod de a face bani
Astazi, ora 06:24Pieţe volante nu cu legume şi fructe, ci cu schiuri şi clăpari. În localitatea mureşeană Brâncoveneşti, oamenii au scos tarabele în faţa casei pentru împătimiţii sporturilor de iarnă. Marfa nu este chiar nouă, dar este de...
Nouă localităţi din judeţul Alba sunt în continuare nealimentate cu energie
Astazi, ora 06:04Cel puţin nouă localităţi din judeţul Alba sunt în continuare fără energie electrică, din cauza avariilor produse de ninsorile puternice. Curentul electric a fost oprit timp de 10 ore şi în oraşele Câmpeni şi Abrud dar şi...
Mulţi pensionari opresc caloriferele de teama facturilor
Sambata, 22 Noiembrie 2008 22:29Sute de bucureşteni tremură de frig în case de teama facturilor la întreţinere. Oamenii au închis caloriferele pentru că se tem că nu vor avea cu se plătească apoi facturile.
Doi turişti sunt blocaţi în zona Hornul Văii, pe Valea Caraiman
Astazi, ora 09:50Doi turişti, un bărbat şi o femeie, au rămas blocaţi pe Valea Caraiman din Masivul Bucegi. Misiunea echipei de salvamontişti care a plecat după ei este aproape imposibilă: la cei aproape 2.000 de metri, sunt minus 16 grade,...
Cele mai CITITE din Social
- Un şofer constănţean ia peste picior un poliţist în loc să-i prezinte actele - VEZI VIDEO (2743)
- Capitala riscă să rămână fără căldură şi apă caldă începând de luni (2657)
- Anca Parghel a ieşit din spital (1624)
- Doi turişti sunt blocaţi în zona Hornul Văii, pe Valea Caraiman (1136)
- Poliţiştii au protestat sâmbătă în Piaţa Constituţiei (596)
Cele mai VOTATE din Social
- Pentru că e criză financiară, romii din Sibiu îşi ţin economiile în aur (3,84/5)
- Anca Parghel a ieşit din spital (3,16/5)
- Capitala riscă să rămână fără căldură şi apă caldă începând de luni (2,4/5)
- Un şofer constănţean ia peste picior un poliţist în loc să-i prezinte actele - VEZI VIDEO (1,04/5)
- Doi turişti sunt blocaţi în zona Hornul Văii, pe Valea Caraiman (0,28/5)
Cele mai COMENTATE din Social
- Un şofer constănţean ia peste picior un poliţist în loc să-i prezinte actele - VEZI VIDEO (113)
- Capitala riscă să rămână fără căldură şi apă caldă începând de luni (45)
- Poliţiştii au protestat sâmbătă în Piaţa Constituţiei (15)
- CFR nu are bani pentru primele de sărbători ale angajaţilor (12)
- Doi turişti sunt blocaţi în zona Hornul Văii, pe Valea Caraiman (4)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Doi turişti sunt blocaţi în zona Hornul Văii, pe Valea Caraiman
Astazi, ora 09:50Doi turişti, un bărbat şi o femeie, au rămas blocaţi pe Valea Caraiman din Masivul Bucegi. Misiunea echipei de salvamontişti care a plecat după ei este aproape imposibilă: la cei aproape 2.000 de metri, sunt minus 16 grade,...
- Cod galben: Vreme deosebit de rece şi ninsori abundente în acest weekend
- Un şofer constănţean ia peste picior un poliţist în loc să-i prezinte actele - VEZI VIDEO
- Delta Dunării ar putea rata un loc printre "Cele şapte minuni naturale ale lumii" din cauza nepăsării
- Luni începe campania de vaccinare obligatorie pentru prevenirea cancerului de col uterin. Sunteţi de acord cu această măsură?
- Sinuciderea unui adolescent, văzută live pe webcam de sute de internauţi - VEZI VIDEO
- Pleo, robotul super-inteligent s-a lansat oficial în România - VIDEO EXCLUSIV
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Un tânăr de 21 de ani învaţă în clasa I datorită programului "A doua şansă"
- În satul Ceauş din Mureş copiii poartă numele personajelor de film
- A avut loc a treia ieşire în spaţiu a astronauţilor de pe Endeavour
- La Londra s-a deschis un parc de distracţii dedicat sărbătorilor
- Un turist japonez locuieşte de trei luni pe un aeroport din Mexic
- Locuitorii din Brâncoveneşti au găsit un nou mod de a face bani
Trimite-ne mesaje
![]() |
MARTOR ELECTORAL |
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
Alege MAGNATUL |
Bucureşti 6 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 23.11 | 24.11 |
| Timişoara | 4 °C | 6 °C |
| Arad | 3 °C | 3 °C |
| Bacău | 3 °C | 1 °C |
| Braşov | 0 °C | 8 °C |
| Cluj Napoca | 0 °C | 4 °C |
| Constanţa | 7 °C | 5 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,2591 USD
| 1 EUR | 3,7938 RON |
| 1 USD | 3,013 RON |
| 1 GBP | 4,5132 RON |
| 1 CHF | 2,4678 RON |
| 100 HUF | 1,4248 RON |
| 100 JPY | 3,1684 RON |
| 1 BGN | 1,9397 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia









