Mărimea bagajelor de mână pe care pasagerii le vor putea lua la bordul avioanelor va fi limitată. Recomandarea a fost făcută de Comisia Europeană, dar decizia finală le revine miniştrilor Transporturilor din ţările Uniunii Europene. Aceasta este doar una dintre măsurile care ar urma să intre în vigoare peste şase luni.

Comisia Europeană a redus, de asemenea, cantitatea de lichide pe care pasagerii o pot aduce în avion.

Organismul executiv al Uniunii Europene a susţinut noul set de reguli, propuse în cursul săptămânii trecute de experţi provenind din statele membre ale UE, într-un efort de a unifica măsurile de securitate a blocului european. "Noile reglementări vor întări sistemele noastre de apărare", a precizat Comisarul European al Transportului Jacques Barrot.

Această iniţiativă vine ca urmare a anunţului făcut de autorităţile britanice în august privind dejucarea unui vast plan terorist ce viza deturnarea unui număr de avioane de pasageri cu destinaţia Statele Unite ale Americii.