Iranul a testat zece rachete "sol-sol" cu rază mică de acţiune, la numai o zi de la debutul unor ample exerciţii militare.

Manevrele iranienilor au loc cu două zile înainte de termenul impus de marile puteri Teheranului pentru a da un răspuns cu privire la încetarea programului său nuclear şi în contextul conflictului israeliano-libanez.

Rachetele lansate, luni, de armata iraniană au fost supranumite Saegheh, care înseamnă Fulger în limba Farsi, şi au o rază de acţiune între 80 şi 250 de kilometri. Ele au fost lansate în deşertul Kashan, la aproximativ 250 de kilometri sud-est de Teheran. Iranienii nu au precizat dacă acest tip de proiectil poate purta şi o încărcătură nucleară.

Exerciţiile militare s-au transfomat într-o doctrină de apărare a Iranului, în ultimii 20 de ani. Manevrele începute ieri au loc în 14 dintre cele 30 de provincii ale ţării şi sunt programate să dureze aproximativ cinci săptămâni.

Iranul deţine, deja, rachete cu rază medie de acţiune, de tip Shahab-3, capabile să transporte o încărcătură nucleară. Acestea pot lovi ţinte aflate la o distanţă mai mare de 2.000 de kilometri.