De la 1 ianuarie anul viitor, energia electrică s-ar putea scumpi cu 4,5%, a declarat astăzi preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, Nicolae Opriş.

Potrivit acestuia, majorarea preţurilor la electricitate este sigură, însă procentul cu care vor creşte tarifele mai poate suferi modificări. Opriş a mai anunţat că, pe lângă scumpirea de la 1 ianuarie, anul viitor mai urmează o majorare a preţurilor.

Opriş a mai spus că tarifele la electricitate se vor modifica şi în vară, la 1 iulie. Nici în acest caz nu se cunoaşte cu exactitate procentul de majorare.

Pe de ală parte, Ioan Codruţ Şereş, ministrul Economiei a apreciat că anul viitor, preţurile la energia electrică vor fi influenţate şi de punerea în funcţiune a celui de-al doilea reactor al centralei nucleare de la Cernavodă. Şi asta deoarece, costurile de producţie ale energiei nucleare sunt mai reduse decât în cazul termocentralelor.