Televiziunea de stat cubaneză a transmis al doilea film cu preşedintele Fidel Castro, la o lună de la intervenţia chirurgicală la care acesta a fost supus. Imaginile îl prezintă pe El Lidero Maximo alături de fratele său, Raul şi de cel spiritual, Hugo Chavez.
Aşezat pe patul de spital, în pijamale roşii, liderul de la Havana a stat de vorbă cel puţin două ore cu camaradul său din Venezuela. Întors la Caracas, Chavez a povestit în faţa a mii de simpatizanţi că prietenul Fidel îşi recuperează bine sănătatea. Împreună am dezbătut intens situaţia internaţională, a mărturisit preşedintele venezuelean. "Prietenul Castro mi-a cerut să vă transmit salutările sale revoluţionare", a transmis Chavez mulţimii care a început să aclameze "Trăiască Fidel ! Trăiască Revoluţia cubaneză !".
Aceasta a fost a treia vizită a preşedintelui Venezuelei la Havana de când carismaticul lider comunist s-a operat. Pe 31 iulie, Fidel Castro a transferat temporar puterea fratelui sau Raul. Pe 13 august când El Lider Maximo a împlinit 80 de ani, Chavez, care în repetate rânduri a declarat că este ataşat de acesta ca de un tată, a fost singurul şef de stat care l-a vizitat.
Ţi-a plăcut articolul? NOI IMAGINI CU FIDEL
Sambata, 02 Septembrie 2006 07:19
| Vot: |
0
|
| Video (1) | Foto (1) |
Pe aceeasi tema
- CASTRO A SLĂBIT
Marti, 05 Septembrie 2006 16:52 - APARIŢIE AMÂNATĂ
Vineri, 15 Septembrie 2006 09:18 - Fidel Castro face vizite nocturne
Sambata, 28 Octombrie 2006 11:26
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Barack Obama îşi consolidează echipa de la Casa Albă
Astazi, ora 20:24Preşedintele american ales Barack Obama va anunţa luni, într-o conferinţă de presă, numele viitorului secretar al Trezoreriei şi al viitorului director al Consiliului economic naţional al Casei Albe, care vor conduce lupta...
Cabinetul lui Barack Obama este criticat de republicani
Astazi, ora 19:00Adversarii republicani ai preşedintelui ales al Statelor Unite, Barack Obama, se întreabă cum poate aduce acesta schimbarea la Casa Albă, din moment ce încredinţează portofoliile importante oamenilor lui Bill Clinton.
Un bărbat a fost ucis şi altul rănit într-un schimb de focuri în SUA
Astazi, ora 18:42Un tânăr a fost ucis şi un altul grav rănit într-un schimb de focuri produs într-un mall din Statele Unite. Un bărbat a tras cu pistolul asupra celor doi tineri.
Georgia acuză trupele ruse că au tras asupra maşinii lui M. Saakaşvili
Astazi, ora 22:17Convoiului preşedinţilor georgian şi polonez, Mihail Saakaşvili şi Lech Kaczynski, a fost implicat într-un incident armat, în apropierea regiunii separatiste Osetia de Sud. Georgia acuză armata rusă că a tras direct în...
Un fost şef al poliţiei argentiniene s-a sinucis în direct în timpul unei emisiuni televizate
Astazi, ora 18:39În timp ce acorda un interviu, un fost şef al poliţiei argentiniene, bănuit de încălcări grave ale drepturilor omului, a spus că este nevinovat, a transmis un mesaj soţiei şi apoi s-a împuşcat în cap.
Cele mai CITITE din Externe
- Sinuciderea unui adolescent, văzută live pe webcam de sute de internauţi - VEZI VIDEO (5464)
- Un turist japonez locuieşte de trei luni pe un aeroport din Mexic (771)
- Georgia acuză trupele ruse că au tras asupra maşinii lui M. Saakaşvili (627)
- ONU acuză China că recurge sistematic la tortură şi critică Iranul, Phenianul şi Myanmarul (506)
- Un fost şef al poliţiei argentiniene s-a sinucis în direct în timpul unei emisiuni televizate (251)
Cele mai VOTATE din Externe
Cele mai COMENTATE din Externe
- Georgia acuză trupele ruse că au tras asupra maşinii lui M. Saakaşvili (9)
- Sinuciderea unui adolescent, văzută live pe webcam de sute de internauţi - VEZI VIDEO (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Georgia acuză trupele ruse că au tras asupra maşinii lui M. Saakaşvili
- Criza economică a adus peste 50.000 de disponibilizări în mediul privat, în lunile octombrie şi noiembrie
- Predoiu: Membrii CSM, nişte sindicalişti ce îşi apără colegii care greşesc, în loc să ia măsuri
- Salvamontiştii au încetat căutarea celor doi turişti rătăciţi în Valea Caraiman
- Pleo, robotul super-inteligent s-a lansat oficial în România - VIDEO EXCLUSIV
- Ana Maria Prodan şi Laurenţiu Reghecampf l-au botezat pe fiul lor - GALERIE FOTO
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Microsoft va lansa o aplicaţie online care le va permite părinţilor să le citească poveşti copiilor când sunt departe de casă
Astazi, ora 22:09Microsoft în parteneriat cu Chorion - companie britanică de divertisment în familie - va lansa o nouă aplicaţie online interactivă, dedicată poveştilor pentru cei mici, prin intermediul Windows Live Messanger, informează presa...
- Petre Grigoraş: "Penescu a fost cel mai bun jucător al Argeşului"
- Monitorul Oficial a anunţat că va retipări buletinele de vot greşite
- Sute de şoferi şi-au pus cauciucuri de iarnă în acest weekend
- Sabău: "Am câştigat trei puncte mari contra lui CS Otopeni"
- Barack Obama îşi consolidează echipa de la Casa Albă
- Poliţist agresat de un şofer a cărui maşină nu era înmatriculată în România - VEZI VIDEO
Trimite-ne mesaje
![]() |
MARTOR ELECTORAL |
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
Alege MAGNATUL |
Bucureşti 7 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 24.11 | 25.11 |
| Timişoara | 7 °C | 11 °C |
| Arad | 6 °C | 9 °C |
| Bacău | 4 °C | 5 °C |
| Braşov | 0 °C | 15 °C |
| Cluj Napoca | 3 °C | 9 °C |
| Constanţa | 8 °C | 7 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,2591 USD
| 1 EUR | 3,7938 RON |
| 1 USD | 3,013 RON |
| 1 GBP | 4,5132 RON |
| 1 CHF | 2,4678 RON |
| 100 HUF | 1,4248 RON |
| 100 JPY | 3,1684 RON |
| 1 BGN | 1,9397 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia












