"ÎCCJ reprezintă cel mai înalt for al justiţiei române, motiv pentru care promovarea la această supremă instanţă trebuie făcută după nişte principii foarte clare, ele au fost convenite de CSM, Ministerul Justiţiei, ÎCCJ; astfel încât un magistrat care să poată să promoveze la ÎCCJ trebuie să aibă cel puţin 15 ani vechime totală în magistratură şi cel puţin cinci ani vechime la o curte de apel. Apoi, la ultima evaluare, evaluarea făcându-se din trei în trei ani trebuie să fi obţinut calificativul de foarte bine şi să nu fi fost sancţionat în întreaga carieră de magistrat. Acestea după părerea mea sunt criterii care vor face ca cei mai buni magistraţi ai ţării să poată să ajungă la curtea supremă a României", a explicat Greblă. Până în prezent vechimea minimă necesară în magistratură pentru a deveni judecător ÎCCJ este de 12 ani.
De asemenea, modalitatea de accedere în ÎCCJ se va face pe baza unui concurs, respectiv examen scris, urmat de o prezentare a candidaturii în plenul CSM, for care va lua decizia finală pentru numirea judecătorilor la ÎCCJ. "Concursul este organizat de CSM cu o comisie formată din porfesori universitari, magistraţi de la ÎCCJ desemnaţi de ÎCCJ şi de asemenea un examinator care să aibă cel puţin gradul de magistrat la curtea de apel, desemnat de Institutul Naţional al Magistraturii", a mai explicat Greblă.
Proiectul de lege urmează să fie supus spre adoptare plenului Senatului în calitate de for decizional.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M