Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Noi beneficii pentru cadetii IQads

IQads Kadett, primul program de identificare, selectare şi formare a tinerilor cu potenţial pentru a urma o carieră în industria de marketing şi comunicare, anunţă extinderea pachetului de beneficii pentru cadeţii incluşi în program.

IQads Kadett extinde pachetul de beneficii
IQads Kadett extinde pachetul de beneficii

Prior & Books, Publica şi Cărtureşti se alătură Coca-Cola HBC Romania, Club Control şi IAA Young Professionals în eforturile de a oferi cadeţilor mai multe beneficii menite să îi ajute să înţeleagă cât mai bine cerinţele meseriei pentru care se pregătesc, precum şi realităţile pieţei locale de muncă. Toate aceste noi avantaje de care beneficiază membrii proiectului sunt ilustrate şi în noua campanie de comunicare, care poartă numele Sfaturile IQads Kadett către tinerii aspiranţi din industria de marcomm.

Prior & Books, unul dintre cei mai importanti distribuitori de carte străină din România, alături de Publica, editura de carte de business, va aduce cadeţilor cupoane de reduceri pentru achiziţia cărţilor de specialitate, precum şi un număr de cărţi gratuite, toate titlurile oferite fiind esenţiale pentru formarea profesională în industria de marketing şi comunicare.

Librăria Cărtureşti devine spaţiu de întâlnire, training-uri şi lecturi colective pentru toţi cadeţii, unde, în plus, vor avea la dispoziţie recomandări de titluri importante de marcomm şi discount-uri pentru cărţile de specialitate oferite de cei 2 parteneri din zona de publishing.

Până în acest moment, membrii programului IQads Kadett au avut acces la toate evenimentele importante ale industriei de marcomm, printre care Digital Marketing Forum, PR Forum şi Marketing 360 - organizate de Evensys, AdPrint - realizat de Millenium Communications şi Marketing Research 2010 - sub umbrela SMARK.

De asemenea, cadeţii au putut merge la training-uri cu importanţi profesionişti locali şi internaţionali, precum Erich H. Buxbaum, preşedinte IAA Europe, Lorand Balint, Global Communications Director in Leo Burnett sau Costin Radu, Managing Director IQads şi SMARK.

Din dorinţa de a interacţiona cu cât mai mulţi tineri pasionaţi de această industrie, IQads Kadett a fost susţinătorul celor mai importante evenimente studenţeşti dedicate tinerilor pasionaţi de marketing şi de comunicare, precum AdRev (ADVICE Students), Congresul National al Studenţilor la Comunicare (PRIME Romania), Studentul Anului (VIP Romania) sau Akademics (ASER).

IQads Kadett face parte din seria proiectelor de dezvoltare profesională pe care Coca-Cola HBC România le sprijină în cadrul programului de promovare a brandului de angajator, rezultatele obţinute până în acest moment în proiect contribuind la primirea, de către companie, a premiului pentru "Cel mai bun proiect de Resurse Umane al Anului 2009" în cadrul celei de-a doua ediţii a Galei Premiilor de Excelenta în Resurse Umane, organizat de HR Club.

Lansat la finalul anului trecut de către portalul IQads cu sprijinul Coca-Cola HBC Romania, IQads Kadett face legătura între mediul academic şi industria de marketing şi comunicare, oferind tinerilor şansa de a-şi confirma alegerea de carieră şi de a se pregăti pentru aceste domenii.

Partenerii IQads Kadett sunt Prior & Books, Publica, Carturesti, Club Control, printcenter.ro, IAA Young Professionals. Programul este promovat de Radio Guerrilla, MONEY.ro, REALITATEA.NET, Money Express, Metropotam, Elevate, ZOOM, OOPS, Studentie.ro, 24FUN, Feeder, dar şi de asociaţiile studenţeşti AIESEC Bucureşti, ADVICE Students, ASER, BOS Romania, PRIME Romania, PRIME Iaşi şi VIP Romania.

Cu o audienţă de peste 150.000 de unici lunar, IQads este cel mai important produs media dedicat industriei de comunicare din România, parte din portofoliul Blue Idea şi al companiei F5.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro