Una dintre cele mai spectaculoase locaţii de proiecţie din cadrul Nopţii Albe o reprezintă Piaţa George Enescu. Situată în inima Bucureştiului, lângă Ateneul Român, Piaţa George Enescu îşi va întâmpina publicul cinefil cu 600 de locuri şi un ecran cu dimensiunea 12/6 m, amplasat cu faţa către Bulevardul Victoriei.
Startul proiecţiilor din spectaculoasa locaţie open air este dat de avanpremiera filmului Mănuşi Roşii (R. Radu Gabrea), care va avea loc în prezenţa regizorului şi a echipei.
De la ora 23:00, publicul este invitat la Filantropica (R. Nae Caranfil), o savuroasă comedie ce uneşte în distribuţie nume mari din cinematografia românească, precum Mircea Diaconu, Mara Nicolescu sau regretatul actor Gheorge Dinică.
Pentru bucureştenii dornici de mişcare, care vor să ţină ritmul cu programul încărcat al proiecţiilor, Cicloteque le-a pregătit un centru de inchirieri biciclete. 14 biciclete se vor afla în mod gratuit la dispoziţia cinefililor, fiecare doritor având obligaţia de a semna un acord de închiriere şi de a-şi lăsa buletinul pe perioada utilizării bicicletei.
Tot în Piaţa George Enescu va fi amenajat un stand de promovare a filmului românesc, care va oferi celor interesaţi materiale informative despre industria de film românească, precum şi obiecte promoţionale aparţinând diferitelor festivaluri de film din România. Iubitorii de cărţi se vor putea bucura de un stand special amenajat de Librăria Humanitas.
Nu în ultimul rând, bucureştenii vor putea admira cel mai recent şi inovativ proiect al Ambasadei Franţei şi Institutul Francez: Proiectul "Artă și Peisaj – Grădini Nomade"
Prima ediţie a evenimentului Noaptea Albă a Filmului Românesc îşi propune să ofere publicului larg ocazia de a petrece o noapte în compania unor filme româneşti de toate genurile, realizate de cineaşti din toate generaţiile, acoperind astfel o paletă cât mai largă de gusturi.
Intrarea la filme va fi liberă, excepţie făcând proiecţia filmului Marţi, după Crăciun, programată la Cinema Patria, de la ora 20:00, precum şi a producţiei Mar Nero, care va avea loc la Cinema Studio de la ora 19.00. Biletele pentru cele două proiecţii se achiziţionează la tarifele practicate de cinematografele menţionate.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M