Noapte calmă la Budapesta
Noapte calmă la Budapesta
La o zi după virulentele manifestaţii ale opoziţiei de dreapta şi extremă dreapta, în capitala Ungariei s-a instaurat calmul peste noapte. Ultimele proteste violente ale tinerilor simpatizanţi ai extremei drepte au fost calmate de poliţie aseară, cu puţin timp înainte de miezul nopţii.
Altercaţiile dintre poliţie şi protestatarii violenţi s-au soldat cu cinci răniţi uşor, dintre care patru sunt poliţişti. Aproximativ o sută de tineri cu feţe mascate şi care scandau slogane naziste încă mai încercau aseară la ora 11 să provoace numeroasele efective ale poliţiei pe bulevardul Andrassy, principala arteră a Budapestei.
Poliţia s-a folosit de tunuri cu apă şi gaze lacrimogene pentru dispersarea extremiştilor. Ministerul de Interne de la Budapesta a reuşit însă să evite repetarea violenţelor de stradă din toamnă şi a desfăşurat impresionante forţe de ordine, care au ţinut în cea mai mare parte a zilei situaţia sub control. De altfel, Ziua Ungariei a ocazionat în mai multe oraşe oraşe manifestaţii de protest faţă de guvernul socialist al lui Ferenc Gyurcsany, a cărui demisie a fost cerută cu insistenţă de simpatizanţii opoziţiei.
Gyurcsany a făcut un apel la unitate şi a afirmat într-un mesaj că indiferent de poziţia pe care o au faţă de guvern, toţi maghiarii sunt membri ai aceleiaşi familii. Cu excepţia protestelor de aseară de la Budapesta, cele peste 400 de ceremonii organizate în Ungaria cu ocazia Zilei Naţionale a maghiarilor de pretutindeni s-au desfăşurat în ordine.
Citește și:
- 18:09 - Rusia continuă sfidarea NATO. Manevre navale rusești în Marea Baltică concomitent cu exerciţiul BALTOPS
- 17:09 - Marco Rubio și Dana White semnează un parteneriat istoric între Departamentul de Stat al SUA și UFC
- 16:32 - Bulgaria schimbă direcția în războiul din Ucraina. Noul guvern de la Sofia anunță o posibilă oprire a livrărilor de armament
- 16:20 - Sfârșit cumplit pentru o femeie de 50 de ani: a fost ucisă de doi pitbuli după numeroase reclamații privind comportamentul agresiv al câinilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














