Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Nistor: Legea educaţiei a fost promulgată de preşedinte pentru a menţine actuala coaliţie

Legea educaţiei a fost promulgată de preşedinte pentru a răspunde cerinţelor UDMR şi pentru a păstra coaliţia de guvernare, sunt de părere sindicaliştii. Marius Nistor, preşedintele "Spiru Haret" spune că preşedintele le-a făcut pe plac UDMR-iştilor prin noua lege care prevede predarea geografiei şi istoriei în limba maghiară, însă i-a uitat pe copii din zonele defavorizate care nu mai au acces la educaţie.

Marius Nistor spune că preşedintele a promulgat Legea educaţiei pentru a păstra coaliţia de guvernare
Marius Nistor spune că preşedintele a promulgat Legea educaţiei pentru a păstra coaliţia de guvernare / FOTO: Grup RC

Sindicaliştii susţin că promulgarea Legii educaţiei serveşte intereselor politice, UDMR-ul fiind favorizat.

"Este o lege care reprezintă punctul de vedere al preşedintelui, al unei comisii special constituite pentru aşa ceva, o lege care trebuie să răspundă cerinţelor partenerului principal de guvernare UDMR, o lege care trebuie să menţină la putere actuala coaliţie. Nu trebuie uitat că UDMR a spus de fiecare dată că dacă legea nu trece prin asumare vor pleca  din coaliţia aflată la guvernare. Preşedintele îi acuză de naţionalism pe cei care merg pe această carte şi se leagă de faptul că istoria şi geografia vor fi predate în limba minorităţilor, dar nu ar trebui să fie vorba doar de limba maghiară că avem şi alte minorităţi în România" , a declarat Marius Nistor, preşedintele "Spiru Haret".

Noua lege a educaţiei îngrădeşte accesul copiilor din zonele defavorizate la învăţământ prin comasarea şcolilor, susţin sindicaliştii.

"Prin această lege, cei care au realizat acestă lege, s-au gândit prea puţin la ceea ce se întâmplă cu copiii români din zonele defavorizate pentru că avem de-a face cu un preşedinte care a susţinut campania ministrului Educaţiei de comasare a unităţilor şcolare. Astfel copiii români din zonele izolate nu mai au acces la actul de educaţie, ori preşedintele nu face referire la această categorie. Nu trebuie să uităm de copiii care nu au posibilitatea de navetă până la unităţile şcolare noi, create prin comasare, pentru că în zonele unde sunt ei nici mijloacele de transport care ar trebui asigurate de minister nu pot ajunge", a spus Marius Nistor.

Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro