Nicuşor Dan a fost olimpic la matematică, a studiat la cea mai bună Universitate din Franţa (Ecole Normale Superieure de Paris) şi şi-a luat doctoratul în matematică, tot în Paris. A ales să se întoarcă în România şi a înfijnţat, în 2008, Asociaţia Salvaţi Bucureştiul, care s-a opus de-a lungul timpului demolarea caselor cu valoare de patrimoniu, construcţiei de imobile "nesimţite" în zonele protejate ale Capitalei şi dispariţiei spaţiilor verzi.
A fost un ghimpe în coastele consilierilor generali şi a primarului Capitalei în tot aceşti ani, însă simte acum că eforturile sale de ONG-ist dau din ce în ce mai puţine roade. Aşa că vrea acum să schimbe sistemul din interior: şi-a anunţat candidatura la Primăria Capitalei în 2012. Într-un interviu acordat REALITATEA.NET, Nicuşor Dan vorbeşte despre cum ar tranşa problema câinilor vagabonzi, cum ar decongestiona traficul din Capitală şi cum ar rezolva problema contractelor oneroase. Recunoaşte că se simte "ca la nuntă" în costum, dar spune că nu mai poate sta pe margine şi că trebuie să implice direct în treburile administrative ale oraşului.
De ce te-ai hotărât să candidezi la Primăria Capitalei?
În linii mari, mi se pare că mecanismele care sunt specifice ONG-ului nu mai sunt suficiente. În anii 2008-2009 făceam un miting, un comunicat de presă, presa prelua, consilierii generali erau influenţaţi şi nu mai votau un proiect care nu ne plăcea nouă. Între timp s-a rupt mecanismul ăsta, presa este cam saturată de informaţii de genul „se demolează o casă”. O parte din presă nu mai e receptivă la semnalele ONG-urilor şi nu-i mai atacă pe anumiţi oameni – se subînţelege de ce – şi atunci trebuie mijloace mai frontale de luptă. Eu văd două: implicarea politică şi - ceea ce facem deja de un an, un an jumătate – atacarea în instanţă a primăriilor şi a consiliilor generale.
În 2008, când Remus Cernea a candidat la preşedinţie, a fost acuzat că ar fi încercat de fapt să-şi facă imagine, să-şi crească vizibilitatea. Cum le răspunzi celor care ar putea spune la fel despre tine acum?
Legat de asta şi de întrebarea precedentă, unul dintre motivele pentru care candidez este că nu am încredere în oricare din posibilii candidaţi – cei care se văd azi: Oprescu, Videanu, eventual Prigoană sau Piedone. Toţi aceştia reprezintă acelaşi tip de om politic, pe de-o parte cu suspiciuni grave de corupţie atâta timp cât nu le-am dovedit, şi pe de altă parte fără să înţeleagă ce înseamnă un oraş în vremurile în care trăim noi. Nu e de ajuns să plantezi nişte panseluţe, să arunci nişte poduri şi să mai asfaltezi nişte şosele ca să rezolvi problema unui oraş. Mi se pare că ăsta este unul dintre avantajele mele – faptul că sunt diferit de ei. Cine îmi vede CV-ul poate să vadă că sunt diferit de ei. Aş fi avut multe oportunităţi ca să mă îmbogăţesc şi n-am făcut-o. Am făcut voluntariat, aşa că am dat şi nu am luat. Răspunsul la întrebarea de faţă este „da”, dar nu poţi să câştigi fără să-ţi faci imagine.
Poate fi lipsa ta de experienţă politică şi un dezavantaj? Chiar dacă oamenii au încredere în onestitatea ta, ar putea oare crede că nu ai suficientă politică pentru a ţine în frâu consilierii şi o Primărie unde există foarte multe lucruri de controlat?
Există două segmente: consilierii şi funcţionarii din Primărie. Nu întâmplător am declarat că unul dintre primele lucruri pe care le-aş face în Primăriei ar fi să schimb directorul Direcţiei Juridice. De patru ani urmăresc raportul de putere între primar şi Consiliul General şi fiecare dintre ei este extrem de şubred pe partea juridică. Cine stăpâneşte partea juridică a câştigat războiul. Faptul că un ONG – cu buget zero -, cum suntem noi, a reuşit să câştige 16 procese cu Primăria Generală şi cu primăriile de sector şi să blocheze investiţii de zeci de milioane de euro, înseamnă că toate aceste reţele sunt bune să-şi deschidă uşa una alteia dar nu au competenţa să facă nişte chestiuni care să reziste la testul legii. Cu legea în mână, în momentul de faţă, un singur om, primarul general, cu departamentul lui juridic, poate să schimbe radical raportul de forţe şi eu am dovedit-o că pot să fac asta de la un nivel foarte mic, de la nivelul unui ONG cu buget zero, nu de la nivelul unui primar care are un departament juridic cu zeci de oameni.
Asta este raportul cu Consiliul General. Ce se-ntâmplă în Primărie în diferitele departamente ştim. Sunt departamente în care pur şi simplu nu se întâmplă nimic acolo şi oamenii ăia stau degeaba, cum ar fi departamentul care se ocupă de consolidarea clădirilor cu risc seismic – e o jale, sunt departamente care sunt subpopulate şi abia fac faţă, cum e departamentul de urbanism. Nu întâmplător, ca element de program, am spus că voi începe cu un audit pe cum s-au cheltuit şi cum se cheltuiesc banii, inclusiv pe contractele în curs pe care Primăria le are, şi cu un audit pe cum funcţionează din punct de vedere managerial această instituţie cu 1.300 de oameni. Pe de altă parte, vreau să aduc oameni noi în Primărie pe poziţii de directori. O dată ce ai în Primărie, pe poziţii de directori, nişte oameni pe care poţi să te bazezi şi reuşeşti să implementezi un sistem de cuantificare a activităţii fiecărui departament, şi în cadrul fiecărui departament a activităţii fiecărei persoane, atunci lucrurile vor merge ca într-o companie privată.
Ai făcut public o parte din programul tău de campanie. Spune-mi te rog care sunt cele mai importante puncte din el.
Marţi, când am lansat candidatura, am lansat şase puncte, probabil cele mai importante şi am anunţat că programul în ansamblul lui va fi lansat pe 1 martie 2012.
În primul rând, pe infrastructură, vreau să schimb în mod radical felul în care se dezvoltă oraşul, în sensul că e aberant să arunci sute de milioane de euro în fiecare an pe tot felul de poduri şi de lucruri înăuntrul oraşului şi să nu dezvolţi lucruri care să rezolve problema de structură, fiecare dintre ele cu costuri relativ reduse. Unul dintre ele este folosirea infrastructirii CFR, adică gările interioare şi liniile CFR pe care n-a mai circulat nimeni de douăzeci de ani. Cu costuri minime, poţi să transformi această infrastructură CFR punând nişte trenuri mici – metrou uşor poţi să-i spui. Practic, vei tripla lungimea metroului. Aceste linii CFR nu se intersectează cu şoselele decât în puţine locuri, spre deosebire de liniile de tramvai, astfel că e ca şi cum ai avea un metrou. Urmează şoseaua de centură: e absurd ca după douăzeci de ani să n-ai aşa ceva. Astea două lucruri nu s-au făcut în parte pentru că Primăria nu a fost în stare să discute cu Ministerul Transporturilor. Infrastructura ţine de CFR, de Minsterul Transporturilor, şoseaua de centură ţine în parte de Ministerul Transportului, în parte de comunele vecine Bucureştiului pe unde trece. Mai este prioritizarea transportului în comun: trebuie să vină cineva care să aibă curajul să spună că nu se poate ca într-un oraş de mărimea Bucureştiului toată lumea să circule cu autoturismul. Trebuie să mai aibă curajul să spună „uitaţi, începând de azi, pe această linie din Drumul Taberei – Răzoare – Eroilor, una dintre linii este pentru autobuz şi troleibuz. Când lumea o să vadă că poţi ajunge în timpul pe care ţi-l planifici cu autobuzul, în timp ce maşinile stau la coadă pe benzile lor, o să-nceapă să folosească transportul în comun”.
Un al doilea punct foarte important este problema cutremurului, de care nu vorbeşte nimeni, decât când mai este vreun cutremur prin Turcia sau Japonia. Situaţia este incredibilă: în 20 de ani s-au consolidat 13 clădiri. Ce e de făcut e foarte simplu – oraşe vecine nouă, cum e Istanbulul, au făcut asta de douăzeci de ani: În primul rând, trebuie să ai o hartă de risc seismic, pe care la distanţe foarte mici, de câteva zeci, sute de metri, să vezi care este riscul seismic. Pe de altă parte, să faci o evaluare a riscului seismic clădire cu clădire şi să combini cele două date ca să vezi o prioritizare a clădirilor care sunt în riscul seismic. Asta s-a început dar nu s-a terminat niciodată. În plus, trebuie să ai curaj, ca primar, să cumperi câteva sute de apartamente ca să-i poţi muta pe oamenii pe care vrei să-i consolidezi, că una este să consolidezi o clădire goală şi alta e să consolidezi apartament cu apartament.
Parcurile: vedem că un oraş care nu are industrie este cea mai poluată capitală din Europa, ceea ce e absurd. Avem experienţa, fiecare dintre noi, că dacă ne ducem vara într-un parc ne călcăm unii pe alţii pe picioare. Programul meu urmăreşte, pe de-o parte, curăţarea parcurilor de construcţii ilegale – terase, gherete, vile -, iar pe de altă parte este răscumpărarea suprafeţelor de parcuri care au fost retrocedate. Tocmai prin faptul că există în momentul de faţă în lege o interzicere de construire, proprietarii respectivi vor fi dispuşi să vândă la un preţ rezonabil pentru municipalitate. Pentru parcuri şi zone de recreare noi avem nişte soluţii foarte ieftine: avem toată salba de lacuri din zona de nord, care trebuie numai amenajate. Nu să facem telegondolă deasupra lor, ci doar să le curăţăm şi să le redăm oamenilor care vor să se plimbe de-a lungul lor. Pe de altă parte avem Lacul Morii, care are o suprafaţă uriaşă şi a cărui maluri pot fi folosite pentru agrement.
Un punct important este respectarea legii, la toate nivelurile, de la autorizaţii de construire la firmele care ridică maşini la nişte preţuri astronomice, banii neintrând în bugetul municipalităţii sau cele ale sectoarelor. În mod similar, ai o polţie locală de 300 de oameni şi nu ai un număr de telefon la care să suni, în mod absurd. După aceea, un punct pe care l-am menţionat deja este legat de oamenii din Primărie. Am menţionat deja două poziţii foarte importante. În primul rând, este vorba de directorul Direcţiei Juridice, unde intenţia mea este să aduc o persoană dintr-o mare firmă de avocatură, care să pună ordine în procesele municipalităţii – este absurd ca Bucureştiul să piardă 165 de milioane de euro cu Constanda, 40 de milioane cu moştenitorii Marie Tănase, şamd. Trebuie pusă ordine şi în dosarele de retrocedare, pentru că acolo este haos – sunt nişte funcţionari care decid ei dacă retrocedează sau nu cuiva. O altă poziţie importantă este cea de arhitect-şef, pentru că multe dintre problemele de trafic provin din faptul că s-a construit pe unde vrei şi pe unde nu vrei. Intenţia mea este de a aduce un arhitect-şef străin, care să fie rupt de toate prieteniile şi combinaţiile care există în branşă. În general, aş vrea să tinerii care au studiat la mari universităţi străine să aibă posibilitatea să candideze pentru posturile de director şi pentru poziţii un pic mai mici.
Un punct foarte important ţine de cum se cheltuiesc banii în Bucureşti. Puţină lume ştie că Bucureştiul cheltuieşte într-un mandat de patru ani zece miliarde de euro (Primăria Generală şi cele de sector), care nu prea se văd în ce se-ntâmplă în Bucureşti. Vreau un audit pe ce s-au cheltuit banii şi un audit pe contractele care sunt în curs. Mai vreau impunerea unor standarde de cost maximale, ca să nu mai vedem bănci cumpărate cu 20 de milioane de lei vechi şi lucruri de felul acesta.
Cum crezi că ar trebui rezolvată problema câinilor fără stăpân?
Ce s-a întâmplat până acum este expresia unei neputinţe. N-am fost în stare, la bugetul de care vorbesc, să sterilizăm toţi câinii de pe stradă. Şi mai absurd, nu a fost o persoană numită în municipiul Bucureşti care să coordoneze activitatea legată de câinii vagabonzi. În mod clar avem o problemă, dar neputinţa noastră o face să pară mai mare decât ea este de fapt. În linii mari, avem un câine la o sută de oameni. Să îi ţii pe toţi în nişte locuri special amenajate e destul de scump, însă nu aşa de scump cum estimează prefectul – 40 de milioane de euro. Este nevoie de o sterilizare sistematică şi de o campanie de sensibilizare a populaţiei. Cred că dintr-o sută de bucureşteni găsim unul care să ia un câine. Dacă va fi o campanie mediatică ce-i va încuraja pe bucureşteni să ia un câine, cred că vom reuşi să plasăm 10.000 – 15.000 de câini în felul ăsta. Bucureştiul îşi poate permite să-i ţină pe restul rămaşi, ţinând cont că din acel moment zero lucrurile vor fi tot mai simple, din vreme ce toţi vor fi sterilizaţi.
Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M