Fundaşul lui CFR Cluj, Ricardo Cadu, l-a lovit în stomac pe Niculescu în momentul în care încerca să degajeze un balon.
Fostul dinamovist a căzut secerat în urma loviturii şi şi-a pierdut cunostinţa pentru câteva momente. Mai multe echipaje medicale au intervenit pentru a-i acorda primul ajutor, meciul fiind întrerupt pentru câteva minute.
Medicii de pe ambulanţa prezentă la stadion au intrat repede pe teren pentru a-i acorda asistenţă jucătorului căzut la pământ. După ce a primit îngrijiri mai multe minute, Claudiu Niculescu a fost scos cu targa de pe teren, având o mască de oxigen pe faţă.
Claudiu Niculescu nu a mai fost transportat la spital, la finalul meciului terminat la egalitate, scor 1-1, a apărut pe gazon, cu o perfuzie în braţul stâng şi şi-a felicitat colegii pentru punctul câştigat.
La finalul meciului Claudiu Niculescu a povestit prin ce a trecut în momentul accidentării şi le-a mulţumit suporterilor pentru susţinere şi colegilor pentru că au luptat şi nu au pierdut.
"Nu îmi aduc foarte bine aminte ce s-a întâmplat. Cred că m-a lovit Cadu în plex, am rămas fără aer şi doctorul mi-a povestit că m-am albit la faţă şi am fost la un pas să-mi înghit limba. Eram foarte ameţit când galeria mi-a scandat numele, le mulţumesc foarte mult lor şi colegilor. În această seară s-a văzut cine este echipa Clujului. Ne doream foarte mult să obţinem un rezultat pozitiv şi având în vedere că am jucat cu un om în minus din minutul 15, este bun acest egal. Eu cred că am jucat mai bine decât ei. Pentru mine au fost destul de neclare cartonaşele galbene ale lui Mendy şi eu ştiu că am mai avut un penalty când Cadu m-a împins la un duel aerian", a declarat Niculescu la Digi Sport.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M