Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Nicolicea: După ce l-a deposedat pe Geoană de şefia PSD, Ponta e pe cale să-i ia şi porecla

Liderul deputaţilor independenţi, Eugen Nicolicea, îi cere lui Victor Ponta să nu-i mai jignească pe independenţi, ci să se ocupe de probleme la care se pricepe, cum ar fi "organizarea" parcărilor de la PSD, prevenindu-l pe acesta că ar putea moşteni de la Mircea Geoană nu numai partidul, ci şi porecla.

Nicolicea: Acţiunile lui Ponta sunt de natură a discredita şi a duce şi mai mult PSD în derizoriu / Foto: Grup RC
Nicolicea: Acţiunile lui Ponta sunt de natură a discredita şi a duce şi mai mult PSD în derizoriu / Foto: Grup RC

Eugen Nicolicea se arată deranjat de critici pe care preşedintele PSD le-ar fi adus independenţilor, dar şi partenerilor sociali ai celor din urmă, sindicaliştii.

"În vreme ce parlamentarii independenţi acordă dialogului social o importanţă binemeritată şi face demersuri în a stabili parteneriate pentru reconstrucţie economică, în folosul cetăţeanului, Victor Ponta, liderul conjunctural al PSD, cu o atitudine de copil teribilist, aruncă jigniri, atât la adresa noastră, foştii săi colegi, cât şi la adresa partenerilor noştri, liderii de sindicate, pe care îi cataloghează drept burghezi şi îmbogăţiţi. În loc să se ocupe de problemele reale ale cetăţenilor, Ponta se ocupă cu atacarea adevăraţilor reprezentanţi ai stângii, doar din dorinţa de a se menţine în atenţia opiniei publice. Acţiunile sale sunt de natură a discredita şi a duce şi mai mult PSD în derizoriu", afirmă Nicolicea, într-un comunicat remis NewsIn.

Nicolicea taxează apoi declaraţii ale actualului preşedinte PSD pe subiecte de ordin juridic, afirmaţii pe care deputatul independent le taxează drept "dume".

"Având în vedere numărul de gafe juridice făcute într-un interval scurt de timp, suntem convinşi că, după ce l-a deposedat pe Geoană de funcţia de preşedinte al PSD, în curând îi va lua, în mod binemeritat, şi porecla.  Îi sugerăm ca, pe viitor, să se ocupe de probleme la care se pricepe, ca organizarea parcărilor, cum a fost interzicerea accesului maşinilor în curtea PSD din Kiseleff, măsură prin care ne-a convins pe toţi că este cel mai tare din parcare", conchide Nicolicea.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro