Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat, sâmbătă, la Sibiu, că medicamentele eliberate de farmacii se vor ieftini cu 15% din toamnă, ca rezultat al aplicării unui ordin ministerial ce va intra în vigoare la 1 septembrie, introducând o nouă modalitate de stabilire a preţurilor.
Nicolăescu a declarat că se vor utiliza cumulat trei metode de reducere a preţului. "Azi se calculează preţurile la medicamente luându-se preţul cel mai mic practicat în trei state din Uniunea Europeană. Vom lua în calcul, pe viitor, cel mai mic preţ din 12 state ale Uniunii Europene. Potrivit estimărilor noastre, la costurile din 2006, astfel am avea o reducere cu 12% la toate medicamentele", a explicat ministrul.
Nicolăescu a arătat că vor fi reduse, tot prin ordin, adaosurile practicate de distribuitori (de la 18% la 12%) şi de farmacii (de la 24 % la 16%-18% ). "Toate aceste măsuri ar urma să însemne o reducere medie a preţurilor la medicamente de 15%", a precizat ministrul.
Deşi ordinul ar urma să intre în vigoare din 1 septembrie, scăderea se va vedea pe rafturile din farmacii abia de la începutul lui noiembrie pentru ca distribuitorii şi farmaciile să îşi regleze stocurile. "Nu vrem să fim acuzaţi că ne-am băgat mâna în buzunarul lor", a declarat Nicolăescu. Ministrul a precizat că au început deja discuţiile cu producătorii, distribuitorii şi reprezentanţii farmaciilor, iar din partea acestora există reacţii adverse şi presiuni. "Nu am să cedez însă. Preţurile se stabilesc prin ordin de ministru, care va intra în vigoare după consulaţii", a precizat Nicolăescu.
Nicolăescu: Preţul medicamentelor din raft va scădea cu 15%, din noiembrie







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M