Fostul preşedinte al FRA, Nicolae Mărăşescu, a declarat pentru REALITATEA.NET că decizia Federaţiei de a trimite la Mondialul din sală de la Doha doar trei sportivi, este una bună pentru că doar aceştia şi-au îndeplinit baremul.
"Pleacă numai trei pentru că numai trei şi-au făcut baremul. Sunt nişte baremuri impuse de Federaţia Internaţională. Eu cred că hotărârea Federaţiei este cea corectă. Mai erau câţiva care aveau baremul de anul trecut şi cărora când s-a făcut planul pentru pregătire, adică anul trecut, pentru Comisia Olimpică, li s-a cerut să spună dacă sunt în formă să participe, însă nu au confirmat, au mers mult mai prost la Campionatele Mondiale şi la celelalte concursursuri. Ca să participi la un Mondial trebuie să te antrenezi câteva luni înainte, trebuie să te îmbraci, să te încalţi, să ai refacere, să ai ce îţi trebuie dar dacă ei nu au primit bugetul, nu au bani să se pregătească", a declarat Nicolae Mărăşescu.
Mărăşescu spune că tot sportul românesc este în scădere, pentru că se află într-un haos total. Fostul mare antrenor spune totuşi că principala problemă a sportului românesc este lipsa antrenorilor.
"Eu zic că tot sportul românesc este în scădere, este un haos total. La ora actuală nu este Autoritatea pentru Sport înfiinţată, deşi se spunea că va fi înfiinţată imediat şi iată că au trecut trei luni de când e Guvernul şi aceasta nu există. Bugetul nu s-a dat nici la cluburi, nici la Federaţii pentru că nu este Autoritaea în funcţiune, nu s-a stabilit cine o va conduce, prin urmare bugetul stabilit de Ministerul de Finanţe nu poate fi folosit pentru că nu are cine semna şi ştampila. Cea mai mare problemă a sportului românesc este lipsa antrenorilor. La 1 ianuarie 1990 erau 11.700 de antrenori, acum a rămas o treime. Două treimi pur şi simplu au dispărut. Şi a doua problemă este proasta organizare a sportului", a mai spus Mărăşescu.
Totuşi Mărăşescu suţine că atletismul românesc nu este în scădere, spunând că anul trecut juniorii au obţinut performanţe notabile la mondiale şi europene.
"Atletismul românesc nu este în scădere pentru că anul trecut la juniori şi tineret s-au obţinut nişte rezultate peste aşteptări, titluri mondiale, titluri europene, medalii mondiale şi europene. Asta arată că viitorul îl ai, însă îţi trebuie nişte ani ca să creşti, juniorii au 18 ani şi le trebuie cîţiva ani ca să aibă performanţe. Juniori sunt, au luat medalii anul trecut, dar abia când îşi termină junioratul un sportiv trebuie să se antreneze mai mult şi trebuie să fie susţinuţi şi sprijiniţi mult mai mult", ne-a mai declarat Nicolae Mărăşescu.
Nicolae Mărăşescu: Atletismul românesc nu este în scădere, juniorii au obţinut rezultate peste aşteptări
PUBLICAT
Miercuri, 3 Martie 2010 10:45
ACTUALIZAT
Miercuri, 3 Martie 2010 11:47
SURSA
REALITATEA.NET
AUTOR
Cristina Vrăjitoru
Deşi la Mondialul indoor de la Doha, care se va desfăşura în perioada 10-14 martie 2010, vor participa doar trei sportive din România, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Atletism, Nicolae Mărăşescu, spune că viitorul atletismului românesc este unul bun.
Citeşte totul despre:
Ancuţa Bobocel
Mărăşescu spune că este nevoie de înfinnţarea Autorităţii pentru Sport / FOTO: sport365.ro / FOTO: www.sport365.ro







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M