Propunerea a fost votată, în unanimitate, de o comisie din care au făcut parte prof. univ. dr. Eugen Negrici, de la Universitatea din Bucureşti, prof. univ. dr. Ion Pop, de la Universitatea din Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Alexandru Călinescu, de la Universitatea din Iaşi, şi profesorii Adriana Babeţi, Otilia Hedeşan, Livius Ciocârlie, Cornel Ungureanu şi Mircea Mihăieş, de la Universitatea din Timişoara, scrie oradetimis.ro.
Festivitatea de decernare va avea loc la ora 11, în Aula Magna a universităţii timişorene, iar Laudatio îi va aparţine scriitorului Mircea Mihăieş. Profesorul Nicolae Manolescu va susţine, cu acest prilej, în faţa auditoriului, conferinţa cu titlul "Amintiri din lumea comunistă".
Nicolae Manolescu şi-a început cariera didactică universitară la Catedra de literatură română a Facultății de Filologie din București începută în 1963, este numit profesor titular în 1990. Predă, de asemenea, și studenților străini. Debutează cu cronica literară în Gazeta literară, acceptând întocmai clișeele dogmatismului realist-socialist, potrivit analizei lui Marian Nițescu.
Nicolae Manolescu, Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest
PUBLICAT
Luni, 20 Februarie 2012 20:59
ACTUALIZAT
Luni, 20 Februarie 2012 21:00
SURSA
REALITATEA.NET
Profesorul Nicolae Manolescu, ambasadorul României la UNESCO şi preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, va primi, sâmbătă, 25 februarie, titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest din Timişoara, ca urmare a propunerii Facultăţii de Litere, Istorie şi Teologie din cadrul universităţii timişorene.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M