Confuzia dintre valoare şi succes are o gravitate de care liderii de opinie din presă şi televiziune nu par conştienţi.
În sens strict, n-are dreptate H.R. Patapievici când susţine, într-o carte recentă, că nu există încă în România (că n-a existat niciodată) o piaţă a ideilor filosofice. Nici că piaţa ideilor literare care exista înainte de 1989 a dispărut după 1989. Trebuie să ne înţelegem asupra termenilor. Libertatea de opinie dobândită odată cu revoluţia a avut un efect (cum spun sociologii) pervers : a făcut, ce e drept, ca ideile de orice fel să fie cotate la bursă în funcţie nu de valoarea lor intelectuală, ci de succesul lor la publicul larg. Dar a introdus principiile bursei într-un domeniu până atunci ocolit.












