Cântăreţul de muzică populară Nicolae Furdui Iancu va candida pentru un post de deputat PNL într-un colegiu din Alba, care va cuprinde zona munţilor Apuseni. El a mai candidat şi la locale din partea PNL, alături de un alt cântăreţ de muzică populară - Ionuţ Fulea.
Adriana Săftoiu, fostul purtător de cuvânt al preşedintelui Băsescu, a fost ofertată de PNL Prahova. Nu a negat şi nici nu a confirmat informaţia. În 2004 a intrat în Camera Deputaţilor pe listele Alianţei şi a demisionat după ce a fost numită consilier prezidenţial.
Fostul şef al SIE din guvernul CDR, Cătălin Harnagea, candidează din partea PNL pentru un loc de deputat în colegiul Bălceşti - Vâlcea. Harnagea a declarat că a ales Vâlcea pentru că are rude în judeţ.










