In mod evident si inexplicabil, Nicolae Dobrin a jucat fotbal cu o usurinta care sugera perfectiunea si nepasarea. Cu acel dezinteres suveran si cu acea desavirsire subita pe care le are numai versul scaparat de genii in epopei culte sau in cintecele fara perdea ale mahalalei. Misterul lui Nicolae Dobrin era intens si hipnotic. Fotbalul trecea repede, in jerbe orbitoare. O pasa magnetica si ironica. Un dribling abia schitat si de neinteles pentru fudasii care cadeau, posac si mirati, precum un sac de carbuni.