Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

NewsIn: Pimen, arhiepiscopul de Suceava, a primit verdict de poliţie politică de la CNSAS

Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Pimen, a primit verdict de colaborator al Securităţii ca poliţie politică din partea Colegiului CNSAS, urmând ca în şedinţa de marţi şi alţi arhierei ai BOR să primească decizii, membrii Colegiului luând decizia să nu-i mai aştepte la audieri.

Pimen, arhiepiscopul de Suceava şi Rădăuţi, a primit verdict de colaborare ca poliţie politică în baza dosarelor pe care Securitatea i le-a întocmit şi din care reiese că înaltul ierarh al BOR a turnat colegi de-ai săi şi membri ai diasporei pe vremea când s-a aflat în misiune în Occident, trimis de Biserică, dar, se pare, şi cu îndrumări din partea Securităţii regimului comunist, au declarat, pentru Agenţia NewsIn, surse din cadrul CNSAS.

Pimen, ca şi toţi ceilalţi ierarhi ai BOR asupra cărora planează suspiciunea că au colaborat cu Securitatea, cu excepţia lui Andrei Andreicuţ, de la Alba, au refuzat să se prezinte la CNSAS pentru audieri. Colegiul CNSAS, după ce le-a transmis în două rânduri invitaţii tuturor ierarhilor, a decis că va da sentinţe în privinţa acestora, cel mai probabil în şedinţa de astăzi.

Tot marţi, CNSAS a respins contestaţia depusă de Andrei Andreicuţ, episcop de Alba Iulia, menţinând pentru acesta decizia iniţială de poliţie politică, au declarat pentru NewsIn, surse din Colegiu.

Potrivit aceloraşi informaţii, un verdict este iminent şi în cazul lui Bartolomeu Anania, mitropolitul Ardealului, care a fost însă chemat pentru audieri, într-o a treia convocare. Membrii ai Colegiului CNSAS au decis să-i mai acorde un răgaz lui Bartolomeu, în condiţiile în care, probele de la dosar lasă loc de interpretări, nefiind conturat deocamdată nici un verdict de necolaborare, nici de colaborare, mai susţin aceleaşi surse.

Pe de altă parte, în şedinţele următoare ar putea primi decizii de la CNSAS şi Calinic Argatu, episcopul de Argeş şi Timotei Seviciu, episcopul de Arad, deocamdată neştiindu-se nimic dacă aceştia doresc să se prezinte la audieri, cum a lăsat de înţeles pe diverse canale Bartolomeu.

Arhiepiscopul Albei, Andrei Andreicuţ, a fost declarat în luna septembrie de CNSAS colaborator al Securităţii ca poliţie politică, fiind cel de-al doilea prelat al BOR care primeşte o decizie oficială în acest sens după mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu.

Foto: Wikipedia
Sursa: NewsIn
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro