Medicii de familie se tem că pacienţii nu vor respecta programările pentru evaluarea stării de sănătate a românilor şi susţin că fiecare cabinet în parte ar trebui să îşi organizeze activitatea astfel încât să lucreze eficient, fără reglementări suplimentare din partea ministerului.
Dr. Rodica Tănăsescu, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti, a declarat că medicii sunt îngrijoraţi de ultimele declaraţii ale ministrului Sănătăţii, potrivit cărora vor trebui să facă ore suplimentare şi să consulte câte şapte pacienţi în plus pe zi, deoarece experienţa le spune că pacienţii nu respectă programările, iar medicii nu pot fi făcuţi responsabili pentru acest aspect.
"Pacienţii noştri nu sunt disciplinaţi, iar experienţa zilnică în privinţa programărilor ne arată că 40-50% dintre ei nu respectă programările, sau mai rău, nu vin decloc atunci când sunt programaţi" s-a plâns dr. Tănăsescu. Medicul a adăugat că orele suplimentare sunt inutile în cazul în care pacienţii nu vin.
În opinia ei, cabinetele medicale vor trebui să-şi stabilească singure regulile în funcţie de care îşi vor consulta pacienţii înscrişi în programul naţional pentru evaluarea stării de sănătate a românilor.
Foto NewsIn
NewsIn: Medicii se tem că pacienţii nu vor respecta programările la evaluarea sănătăţii







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M