Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

NewsIn: Germania prelungeşte restricţiile pentru muncitorii din Est, Olanda le ridică

Guvernul german va prelungi cu doi ani, până în 2011, restricţiile pe care le impune muncitorilor din ţările care au intrat în Uniunea Europeană în 2004, potrivit ediţiei de luni a săptămânalului Der Spiegel, în timp ce Olanda a decis să acorde acestora acces liber pe piaţa muncii, transmite AFP.

Responsabilii politici ai coaliţiei guvernamentale germane s-au pus de acord să prelungească restricţiile pentru muncitorii din Est - măsura vizîndu-i în special pe cei din Polonia şi Cehia - în cursul negocierilor purtate în legătură cu stabilirea salariului minim pe economie, precizează Der Spiegel.

Germania este, alături de Austria, una dintre ţările cele mai reticente în a-şi deschide piaţa muncii pentru cetăţenii celor zece ţări care au intrat în UE la 1 mai 2004, din cauza proximităţii sale geografice cu ţările din Est.

Situaţia este cu atât mai sensibilă cu cât zonele cele mai afectate de şomaj, cele de pe teritoriul fostei RDG comuniste, se învecinează cu Polonia şi Cehia.

Berlinul îşi anunţase intenţia de a prelungi restricţiile, măsură ce figurează în contractul coaliţiei guvernamentale din noiembrie 2005. Însă ministrul economiei, Michael Glos, pledase în ultimele săptămâni pentru o deschidere a frontierelor înainte de termen.

În schimb, Parlamentul de la Haga a aprobat vineri ca cetăţenii din Europa de Est care au devenit membri ai Uniunii Europene în 2004 să aibă acces liber pe piaţa muncii din Olanda.

Ministrul pentru afaceri sociale, Piet Hein Donner, a spus că aplicarea în continuare a regimului permiselor de muncă pentru această categorie de muncitori ar fi contrară cererii de mână de lucru de pe piaţa muncii din Olanda şi ar încetini creşterea economiei. Ministrul nu se aşteaptă totuşi la un aflux masiv de muncitori din Est, ci la un efectiv de bază de 100.000 până la 120.000 de persoane, în condiţiile în care în primul trimestru al acestui an a acordat 24.000 de permise de muncă. Restricţiile pe piaţa muncii deja fuseseră ridicate în unele sectoare, pentru a răspunde nevoii de mână de lucru.

Ca şi alte ţări europene, Olanda a menţinut, într-o primă etapă, restricţiile pentru muncitorii ţărilor care au devenit membre în 2004, temându-se de efectul pe care l-ar putea avea asupra pieţei muncii.
Circulaţia lucrătorilor din statele membre nou intrate în UE este reglementată prin dispoziţiile Tratatelor de aderare, care pot prevedea perioade tranzitorii de la doi până la şapte ani, până la data liberalizării în totalitate a accesului lucrătorilor pe pieţele muncii din statele membre vechi.
Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro