Directorul SRI, George Maior, a declarat că rezultatele preliminare ale anchetei interne SRI în privinţa scandalului "bileţelul Coldea", pe care le va prezenta public miercuri, arată că nu a fost vorba de poliţie politică. Aspectul cel mai important pentru instituţie este cum a ajuns nota la PSD.
Directorul SRI, fostul senator PSD Cristian George Maior, a declarat duminică seara, la Antena 3, că principalul serviciu de informaţii a efectuat două anchete interne în privinţa acuzaţiilor liderului PSD, Mircea Geoană, potrivit căruia preşedintele Băsescu ar fi făcut presiuni politice la adresa a trei judecători ai Curţii Constituţionale prin intermediul primului-adjunct al SRI, Florian Coldea. Scopul acestor presiuni ar fi fost determinarea judecătorilor să dea un verdict al CCR în favoarea lui Băsescu în privinţa suspendării.
Primul aspect al investigaţiei interne - a declarat Maior - vizează acuzaţiile de poliţie politică, iar cel de-al doilea, "cel mai important şi mai grav" în opinia directorului SRI, intră în domeniul contrainformaţiilor, anume cum a ajuns nota internă semnată de Coldea la liderul PSD.
Maior a anunţat că miercuri va susţine o conferinţă de presă la sediul serviciului în cadrul căreia va prezenta rezultatele interne ale SRI, care se desfăşoară în paralel cu ancheta efectuată de Comisia parlamentară de control a serviciului. Directorul SRI a spus că rezultatele preliminare indică respingerea acuzaţiilor PSD, mai precis, Maior spune că Traian Băsescu nu a făcut poliţie politică, "nu a cerut nimic serviciului", iar bileţelul lui Coldea nu este o dovadă în acest sens.
Directorul SRI a explicat în registrul epic, la cererea gazdei emisiunii de la Antena 3, Ion Cristoiu, că în momentul în care a apărut în presă informaţia potrivit căreia există judecători ai Curţii Constituţionale care au colaborat cu Securitatea care acum sunt şantajaţi, în cadrul serviciului s-a verificat această informaţie. Fără să invoce vreun nume, declaraţia lui Maior face trimitere la momentul la care liderul PIN, Cozmin Guşă, a declarat, la Realitatea TV, că Aspazia Cojocaru ar fi fost colaboratoare a Securităţii şi că are dosar la CNSAS, pe baza acestor pete din trecutul ei fiind şantajată de politicieni. Directorul SRI a spus că prim-adjunctul Florian Coldea nu a făcut altceva decât să "scrie de rutină" o verificare sumară care s-a stabilit în interiorul SRI.
"În fiecare dimineaţă se face o evaluare asupra riscului la care este supus serviciul. Există riscuri din moment ce în presă se vorbeşte de posibilitatea şantajării unor judecători. Dacă nu s-ar fi făcut această verificare ar fi fost un lucru foarte dur", a explicat Maior raţiunea de la care a pornit întocmirea "bileţelului Coldea". Maior a precizat că prim-adjunctul SRI "s-a uitat în computer" pentru a verifica dacă între dosarele de siguranţă naţională care au rămas în custodia SRI din arhiva Securităţii nu au fost predate la CNSAS date privind judecătorii CCR.
Directorul SRI a adăugat că, în urma verificării, Coldea a raportat ce scria în bileţel - că în arhivele SRI nu se află niciun document, că au existat trei dosare, două dintre ele predate în 2002 (cele referitoare la Aspazia Cojocaru şi Ion Predescu), iar unul, penal (al lui Ion Predescu), predat din 1991. Maior nu a spus unde fusese predat cel din 1991, în condiţiile în care CNSAS s-a înfiinţat abia în 2000. "Dacă SRI mai avea acele dosare, se spunea că face poliţie politică", a mai spus fostul senator PSD.
Foto NewsIn
Sursa: NewsIn
Ţi-a plăcut articolul? NewsIn: Rezultate preliminare în scandalul bileţelului arată că SRI n-a făcut poliţie politică
Luni, 30 Aprilie 2007 14:38
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Pe aceeasi tema
- Geoană: Preşedintele a cerut SRI informaţii despre judecători
Miercuri, 18 Aprilie 2007 12:08 - Voiculescu: Am dovezi că Florin Coldea a făcut poliţie politică
Miercuri, 18 Aprilie 2007 15:48 - Comisia SRI cere suspendarea colonelului Coldea
Vineri, 20 Aprilie 2007 06:29 - Comisia SRI anchetează acuzaţiile făcute de Geoană
Marti, 00 0000 00:00 - Secaşiu susţine că CNSAS nu este implicat în scandalul judecătorilor de la Curtea Constituţională
Miercuri, 25 Aprilie 2007 10:06 - NewsIn: Bogdan Olteanu îl acuză pe şeful SRI de muşamalizarea scandalului "bileţelul Coldea"
Luni, 30 Aprilie 2007 16:24 - Maior: Rezultatele investigaţiei demonstrează că nu au existat tentative de poliţie politică în SRI
Miercuri, 02 Mai 2007 06:07 - Radu Stroe: "Dacă aş fi Coldea, aş demisiona"
Miercuri, 02 Mai 2007 21:28 - R. Stroe: Comisia SRI recomandă aplicarea de măsuri disciplinare drastice în cazul Coldea
Marti, 26 Iunie 2007 07:16
Comentariile cititorilor
9. M M
Joi, 03 Mai 2007 08:01
| Raspunde la comentariu
8. Vasile Vasilache
Miercuri, 02 Mai 2007 17:46
7. Danyell
Miercuri, 02 Mai 2007 14:37


6. Emil
Marti, 01 Mai 2007 16:15
5. Armanca
Marti, 01 Mai 2007 14:03
4. Anonim
Luni, 30 Aprilie 2007 21:49
3. Romanul
Luni, 30 Aprilie 2007 15:40
2. Ion Icarus
Luni, 30 Aprilie 2007 15:36
1. alex
Luni, 30 Aprilie 2007 15:06
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Sondaj INSOMAR: Legile sunt bune, dar sunt prost aplicate
Sambata, 22 Noiembrie 2008 21:40Legile sunt bune, dar sunt prost aplicate. Aşa cred două treimi dintre români. Este rezultatul unui sondaj telefonic realizat de INSOMAR la comanda Realitatea TV.
Deţinuţii de la Jilava protestează pentru că nu mai au dreptul să primească pachete de ţigări din afara penitenciarului
Sambata, 22 Noiembrie 2008 21:13Zece deţinuţi ai penitenciarului Jilava au protestat în această seară cu strigăte şi huiduieli la geamurile celulelor. Ei sunt nemulţumiţi de ordinul dat de ministrul Justiţiei, intrat în vigoare în urmă cu o lună, prin...
Românii vor putea folosi semnătura digitală la notariate din 2009
Sambata, 22 Noiembrie 2008 18:20Preşedintele Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, Dumitru Viorel Mănescu, a declarat că românii vor putea folosi semnătura digitală după ce birourile notariale din ţară vor fi informatizate, în prima jumătate a...
Asasinul interlopului Mihai Pârvu, zis Caiac, va fi judecat pentru omor calificat
Sambata, 22 Noiembrie 2008 15:11Asasinul fostului boxer Mihai Pârvu, cunoscut sub porecla "Caiac" a fost trimis în judecată, pentru omor calificat. Potrivit ziarului Gardianul, anchetatorii au stabili că Marian Mavrichie nu se afla în legitimă apărare atunci...
Cinci femei de etnie romă au sustras dintr-un magazin mai multe haine în numai 3 minute
Sambata, 22 Noiembrie 2008 16:56Jaf în plină zi într-un magazin de haine din centrul Piteştiului! Cinci femei de etnie romă au sustras, în numai 3 minute, mai multe perechi de blugi şi bluze. Mai mult chiar, au luat şi telefonul mobil al vânzătoarei şi 60 de...
Cele mai CITITE din Justiţie
- Noi dezvăluiri în cazul judecătoarei Elena Turcu vs. poliţiştii de la Rutieră (10004)
- Gigi Becali susţine că i-a dat 100.000 de euro Patriarhului Daniel (4087)
- Peste 40 de consilieri juridici din Ministerul Justiţiei, corigenţi la Drept. Cum comentaţi? (3573)
- Un interlop a fost reţinut după ce a tras cu arma în mai mulţi poliţişti (2506)
- Sile Pietroi a fost eliberat de Curtea de Apel Bucureşti şi va fi judecat în stare de libertate. Cum comentaţi? (1514)
Cele mai VOTATE din Justiţie
- Noi dezvăluiri în cazul judecătoarei Elena Turcu vs. poliţiştii de la Rutieră (3,24/5)
- Piedone a fost audiat vineri la DNA în dosarul permiselor auto (3,2/5)
- Un interlop a fost reţinut după ce a tras cu arma în mai mulţi poliţişti (2,72/5)
- Peste 40 de consilieri juridici din Ministerul Justiţiei, corigenţi la Drept. Cum comentaţi? (2,6/5)
- Sile Pietroi a fost eliberat de Curtea de Apel Bucureşti şi va fi judecat în stare de libertate. Cum comentaţi? (2,6/5)
Cele mai COMENTATE din Justiţie
- Noi dezvăluiri în cazul judecătoarei Elena Turcu vs. poliţiştii de la Rutieră (379)
- Peste 40 de consilieri juridici din Ministerul Justiţiei, corigenţi la Drept. Cum comentaţi? (102)
- Sile Pietroi a fost eliberat de Curtea de Apel Bucureşti şi va fi judecat în stare de libertate. Cum comentaţi? (71)
- Gigi Becali susţine că i-a dat 100.000 de euro Patriarhului Daniel (41)
- Cinci femei de etnie romă au sustras dintr-un magazin mai multe haine în numai 3 minute (24)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Doi turişti sunt blocaţi în zona Hornul Văii, pe Valea Caraiman
Sambata, 22 Noiembrie 2008 21:11Doi turişti, un bărbat şi o femeie, au rămas blocaţi pe Valea Caraiman din Masivul Bucegi. Misiunea echipei de salvamontişti care a plecat după ei este aproape imposibilă: este întuneric, vântul bate cu 150 de km pe oră, iar...
- Cod galben: Vreme deosebit de rece şi ninsori abundente în acest weekend
- Un şofer constănţean ia peste picior un poliţist în loc să-i prezinte actele - VEZI VIDEO
- Delta Dunării ar putea rata un loc printre "Cele şapte minuni naturale ale lumii" din cauza nepăsării
- Arestul la domiciliu este o nouă prevedere din proiectul Codul de Procedură Penală
- Luni începe campania de vaccinare obligatorie pentru prevenirea cancerului de col uterin. Sunteţi de acord cu această măsură?
- Sinuciderea unui adolescent, văzută live pe webcam de sute de internauţi - VEZI VIDEO
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Obama a anunţat oficial că Robert Gibbs va fi secretarul de presă al Casei Albe
Sambata, 22 Noiembrie 2008 23:44Preşedintele ales Barack Obama a anunţat sâmbătă că un apropiat consilier al său, Robert Gibbs, va fi secretarul de presă al Casei Albe, iar Ellen Moran de la organizaţia de femei Emily's List va fi directorul de comunicare.
- Jose Peseiro spune că Rapid merita să câştige partida cu FC Vaslui
- Mulţi pensionari opresc caloriferele de teama facturilor
- Handbal - HCM Constanţa s-a calificat în optimile Cupei Cupelor
- Poli Iaşi - Ionuţ Popa: "Suntem o echipă de fraieri dacă am obţinut doar un egal la Buzău"
- Dinamo - Cristi Borcea: "Din iarnă vom renunţa la Campos şi Diakite"
- Italia - Adrian Mutu a marcat un gol în Fiorentina-Udinese, scor 4-2, în etapa a 13-a din Serie A
Trimite-ne mesaje
![]() |
MARTOR ELECTORAL |
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
Alege MAGNATUL |
Bucureşti 6 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 23.11 | 24.11 |
| Timişoara | 4 °C | 6 °C |
| Arad | 3 °C | 3 °C |
| Bacău | 3 °C | 1 °C |
| Braşov | 0 °C | 8 °C |
| Cluj Napoca | 0 °C | 4 °C |
| Constanţa | 7 °C | 5 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1.2591 USD
| 1 EUR | 3.7938 RON |
| 1 USD | 3.013 RON |
| 1 GBP | 4.5132 RON |
| 1 CHF | 2.4678 RON |
| 100 HUF | 1.4248 RON |
| 100 JPY | 3.1684 RON |
| 1 BGN | 1.9397 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia











