Primul-ministru Călin Popescu Tăriceanu a vizitat, astăzi, expoziţia de motociclete şi ATV-uri organizată la Salonul Expoziţional Romexpo, însoţit de omul de afaceri Ion Ţiriac, dar şi de fostul tenisman Ilie Năstase.

Premierul, cunoscut ca un mare admirator al motoarelor, a declarat că nu intenţionează să îşi achiziţioneze o altă motocicletă sau echipament şi că a venit la expoziţie "din pasiune".

Premierul a stat circa o oră la expoziţie, timp în care a vizitat standurile celor mai cunoscuţi producători de motoare şi a conversat cu oamenii care au fost curioşi să afle mai multe despre pasiunea sa pentru motociclete.

Tăriceanu a dezvăluit că secretul său, în ceea ce priveşte manevrarea motocicletei, este că întotdeauna conduce în blugi.

Salonul de Motociclete va fi deschis publicului până marţi. Pe toată durata manifestării va fi amenajat un circuit demonstrativ pentru ATV-uri, un poligon de şcoală moto iar luni şi marţi se va desfăşura o cursă de scootere pe un mini-circuit.