Instanţa supremă a respins joi recursul declarat de Parchet împotriva sentinţei prin care Curtea de Apel Bucureşti a dispus în 26 ianuarie restituirea către Valentin Ceauşescu a tuturor bunurilor care i-au fost confiscate după Revoluţia din decembrie '89.

Tribunalul Bucureşti a decis, în 4 octombrie 2006, restituirea tuturor bunurilor confiscate lui Valentin Ceauşescu în timpul Revoluţiei din '89, magistraţii ajungând la concluzia că nu există niciuna dintre faptele pentru care acesta a fost cercetat şi arestat alături de fraţii săi.

Instanţa a admis plângerea lui Valentin Ceauşescu şi a desfiinţat toate rezoluţiile date de procurori în dosarul în care Valentin Ceauşescu a fost acuzat de subminarea economiei naţionale şi genocid, dosar în care a fost arestat pentru nouă luni de zile.

Sursa: NewsIn