IBM a concediat 1.315 de angajaţi din SUA şi a renunţat la serviciile unui număr neprecizat de consultanţi colaboratori, măsura făcând parte din strategia globală a corporaţiei de redistribuire a resurselor, a anunţat, ieri, asociaţia sindicală Alliance IBM, citată de IDG News.

Restructurarea a afectat angajaţii din departamentele "Global Account Delivery" şi "Global Network Services Delivery", dar şi din cele de servicii de consultanţă de management şi intregrare IT. Cele mai multe posturi desfiinţate făceau parte din filiale ale IBM din statele New York, Connecticut, Colorado şi Kentucky.

IBM anunţase, într-un raport publicat la mijlocul lunii aprilie, că doreşte să facă mari reduceri de personal anul acesta. Măsura face parte dintr-un plan anunţat cu doi ani în urmă, când IBM declarase că doreşte să renunţe la circa 10.000 de angajaţi din centrele de cost ale companiei din întreaga lume.

"Disponibilizările fac parte din efortul constant al companiei de a redistribui forţa de muncă către zone cu potenţial sporit de creştere economică", a declarat purtătorul de cuvânt al IBM, John Bukovinsky.

IBM anunţase luni că va angaja, în următorii trei ani, un număr de 500 de oameni în statul american Indiana.

Conform raportului anual al companiei, IBM avea, la sfârşitul anului trecut, 355.766 de angajaţi în întreaga lume.