Preşedintele Traian Băsescu a trimis, miercuri, Parlamentului cererea de reexaminare a Legii privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor de medicină sportivă, informează Administraţia Prezidenţială.

Şeful statului consideră că formularea actuală a textului care prevede că între atribuţiile generale ale medicului de medicină sportivă intră şi acelea de a propune echipa tehnică, respectiv antrenor şi angajator, precum şi aceea de a schimba tipul de antrenament, tipul de recuperare şi de refacere, determinat de starea de sănătate a sportivului, este inadecvat.

Preşedintele semnalează că nu intră în atribuţiile medicului de medicină sportivă propunerea antrenorului unei echipe sau, mai mult, a angajatorului. Tot astfel, arată preşedintele ţării, tipul de antrenament trebuie să reprezinte responsabilitatea exclusivă a antrenorului, sarcina medicului fiind doar cea de a consilia echipa tehnică, voluntar sau la cererea acesteia, în privinţa rezistenţei sportivului la anumite tipuri specifice de efort.

Preşedintele României apreciază că legea conţine elemente ce pot da naştere unor confuzii deoarece textul prevede că îmbunătăţirea tipului de activitate fizică a sportivului, deci stabilirea elementelor antrenamentului, este în sarcina medicului şi nu în cea a antrenorului.

În acest context, şeful statului propune ca prevederea să fie reformulată în sensul consilierii de catre medic a echipei tehnice, voluntar sau la cerere, pentru îmbunătăţirea tipului de activitate fizică a sportivului.