Pasagerii ale căror zboruri de pe Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" au fost anulate zilele trecute din cauza ninsorii nu au scăpat nici acum de nervi şi griji. În terminalul de plecări, oamenii se calcă în picioare din cauza aglomeraţiei. În plus, ca urmare a ninsorii, avioanele au început să aibă întârzieri la decolare, aşa că cei trecuţi prin coşmarul de zilele trecute se gândesc cu groază că ar putea avea iar parte de amânări.

O parte dintre pasageri sunt nevoiţi să piardă prin aeroport mai mult timp decât se aşteptau, pentru că, din cauza operaţiunilor de degivrare a aeronavelor, zborurile înregistrează întârzieri de zeci de minute bune. (DEX: a degivra - a înlătura straturile de chiciură sau de gheaţă formate pe anumite suprafeţe)

Mulţi dintre pasageri au trecut zilele trecute prin experienţa curselor anulate din cauza vremii. Oamenii povestesc că au găsit cu greu bilete la alte curse şi că încă nu au reuşit să-şi recuperze banii de la compania aeriană unde aveau iniţial bilet.

Reprezentanţii aeroportului spun că timpul de aşteptare este de maximum 30 de minute şi că este o situaţie normală având în vedere zăpada şi gerul.