Alimente expirate, produse comercializate în condiţii improprii ori fără acte de provenienţă. Toate au fost descoperite de inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor în urma unui control prin pieţele şi en-gros-urile bucureştene. Comercianţii prinşi pe picior greşit s-au ales cu amenzi usturătoare şi cu marfa confiscată.

Verificarea pieţelor şi a centrelor comerciale din Bucureşti a început în urmă cu mai bine de o săptămână. Numai sâmbătă, în urma controalelor, s-au aplicat amenzi de peste 60.000 de lei.

"Am găsit fructe expirate, în două cazuri nerespectarea metrologică, inspectorii vor aplica prevederile legale şi în continuare vom merge şi în altă hală", a declarat Marin Manea, director OJPC Ilfov.

Inspectorii ANPC au controlat şi câteva en-gros-uri unde se vând haine. Nici comercianţii de acolo nu au scăpat neamendaţi. Pentru neafişarea preţurilor şi pentru că nu aveau acte de provenienţă a mărfii, aceştia au primit amenzi în valoare totală de 200.000 de lei.